1,2 miliarde de euro, bani europeni, ajung în Vest. Cum arată planul de dezvoltare al regiunii?

sorin maxim

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat, miercuri, lansarea Programului Regional Vest 2021-2027, primul program elaborat direct la nivelul regiunii de Vest, principalul instrument de finanțare din fonduri europene disponibil la nivel regional. Timișul, Aradul, județele Hunedoara și Caraș-Severin vor avea la dispoziție 1,18 miliarde de euro.

Programul Regional Vest 2021-2027 este fostul Program Operațional, iar alocarea financiară este cea mai consistentă de până acum, pentru regiune, spun reprezentanții ADR Vest.

„Nu avem o soluție magică, dar avem un plan pentru a repune zona de dezvoltare în județe. În dată de 7 octombrie a fost aprobat Programul Regional Vest 2021- 2027, acesta nu se mai numește acum Programul Operațional Regional. Noul program va încerca să aducă dezvoltarea în cele patru județe. A fost o dezbatere lungă și negocieri intense între Comisia Europeană și Guvernul României, negocieri care au durat aproximativ 3 ani. Acesta este un prim pas al Guvernului pentru descentralizare, iar acest demers ne dă mai multă responsabilizare.”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Noul program stabilește 8 priorități, dintre care 7 sunt destinate investițiilor, iar una – asistenței tehnice. Prioritățile strategice sunt:

  • Regiune inovatoare competitivă – 236 milioane euro
  • Regiune smart – 34 milioane euro
  • Regiune verde – 157 milioane euro
  • Regiune cu mobilitate sustenabilă – 157 milioane euro
  • Regiune conectată – 158 milioane euro
  • Regiune educată și atractivă – 194 milioane euro
  • Regiune pentru oameni – 193 milioane euro

Noul program își propune și să reducă perioada de contractare și evaluare până la 3 luni. Există o paletă largă de potențiali beneficiari: instituții publice, firme, mediu de afaceri, academic și ONG-uri.

Primele contracte de finanțare ar putea fi semnate în primăvara anului viitor.

„Atrag atenţia că există deja în mentalul colectiv acest reflex de a cheltui banii europeni repede. Este o abordare eronată care cred că trebuie schimbată, în sensul în care aceşti bani trebuie să producă dezvoltare şi în momentul în care finanţarea se opreşte. Mă refer la faptul că după ce se termină finanţarea, beneficiarii acestor proiecte trebuie să aibă mai mare grijă de proiecte. Atrag atenţia că nu există suficient de mare grijă faţă de mentenanţa pe care beneficiarii o fac la finalul acestor proiecte. Ne dorim ca o mare parte din aceste proiecte să producă dezvoltare şi calitate vieţii şi după ce sunt implementate, chiar şi după 20 de ani. Proiectele de infrastructură mari trebuie să aibă o viaţă mai lungă de a fi în serviciul public.”, a explicat Sorin Maxim.

Fond de capital de risc regional în Vest

Directorul ADR Vest a mai precizat că la nivelul zonei se doreşte înfiinţarea unui fond de capital de risc regional care trebuie să investească în firmele localizate aici.

„Procentul de cercetare alocat din cifra de afaceri este mic la nivelul regiunilor, noi suntem un inovator modest sau foarte modest la nivel naţional şi european. Cred că această diferenţă se poate face prin expertiză, ani de muncă, oameni care investesc şi care au în spate o predictibilitate de a putea continua investiţiile şi de a stimula companiile să-şi ducă mai departe proiectele de cercetare în regiune. Avem în vedere o sumă consistentă de a investi într-un fond de capital de risc regional, ceea ce este unic în ţară. Acet fond de capital trebuie să investească în firme care sunt localizate aici şi care ar putea atrage inclusiv firme din alte regiuni sau ţări care vor fi localizate aici. Avem un fond care va dori să facă o susţinere cu competenţă şi mentori care sunt în zona de accelerare. Avem o componenţă în care vrem să înfiinţăm o agenţie de inovare, patru centre de competenţe în care împreună cu universităţile să le putem oferi tinerilor acces mai facil la tehnologie, să facem cursuri de antreprenoriat pentru a sprijini tinerii să poată avea şansa de a deveni ei înşişi antreprenori, dacă doresc.”, a explicat Sorin Maxim.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/