11 milioane de lei pentru iluminat modern la Moldova Nouă

professional use auto advertising backplate

Moldova Nouă se înscrie în rândul orașelor care trec la iluminat inteligent, înlocuind vechile corpuri cu unele noi, cu leduri. Licitația pentru această lucrare s-a încheiat deja, iar Primăria Moldova Nouă a desemnat deja firma câștigătoare.

„Ţinând cont de costurile actuale foarte ridicate pe care le presupune iluminarea oraşului, fapt ce aproape a băgat în faliment multe administraţii locale, în timp ce altele au redus perioada de funcţionare a iluminatului stradal pe timpul nopţii, noi am găsit o variantă optimă, care nu doar că nu va lăsa oraşul în beznă, dar va scădea substanţial factura la electricitate. Sunt cu atât mai mulţumit de această oportunitate cu cât ea se va face cu o cofinanţare minimă de numai 2% din partea noastră”, spune primarul Ion Chisăliţă.

Valoarea totală a investiției este de 10.981.400,10 lei, iar finanțarea este obținută prin Programul Operațional Regional – POR 2014-2020. Procedura de achiziție pentru serviciile de modernizare a iluminatului public a fost finalizată, iar la finalul lunii trecute a fost semnat contractul cu firma care va realiza această lucrare, SC Electroechipament Industrial SRL.

Proiectul are ca obiectiv creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public și reducerea emisiilor de CO2. Acest lucru va fi realizat prin asigurarea unui sistem de iluminat modern, cu eficiență luminoasă și energetică ridicată, cu o durată de viață mare (minimum 100.000 ore), cu cheltuieli de întreținere și exploatare reduse, contribuind în același timp la reducerea cheltuielilor cu energia electrică și la reducerea emisiilor de CO2 prin utilizarea de aparate de iluminat eficiente. Sistemul de iluminat public va fi modernizat prin înlocuirea tuturor celor 1.167 corpuri de iluminat aferente iluminatului stradal și pietonal din oraş cu unele de tip LED.

Consolele și corpurile de iluminat vechi, în cazul iluminatului stradal, vor fi înlocuite cu lămpi moderne, mai spun reprezentanții administrației locale, fiind prevăzute 809 bucăți, în timp ce alte 253 de bucăți vor fi folosite pentru iluminatul pietonal din cartierul Orașul Nou. Toți stâlpii existenți vor fi înlocuiți cu stâlpi metalici moderni. Totodată, vor fi înlocuite și cablurile de alimentare subterane aferente iluminatului pietonal, în timp ce pe 142 de stâlpi vor fi montate panouri fotovoltaice.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Mai mult decât atât, se ia în calcul extinderea rețelei de iluminat public, precum și montarea de panouri de semnalizare cu semnale luminoase la trecerile de pietoni care vor indica intenția de traversare a persoanelor cu dizabilități.

Iluminatul public din Moldova Nouă va fi monitorizat printr-un sistem inteligent de operare, graţie căruia se va putea verifica dacă, spre exemplu, o lampă nu funcționează, cum de altfel se va putea opta pentru o luminozitate mai puternică sau mai scăzută.

Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/