10 ani de ATOR Banatul de Munte, bilanțul unei generații care a ales implicarea

744014054 18159643744463531 1722326324116277280 n

Se împlinește un deceniu în care educația, cultura, voluntariatul și spiritualitatea au fost puse în slujba copiilor și tinerilor din Caraș-Severin. Reșița găzduiește un moment important pentru tinerii implicați în viața comunității: Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte marchează 10 ani de activitate.

„De 10 ani, data de 18 iulie este una foarte importantă pentru tinerii ortodocși din Banatul de Munte, pentru că ea ne amintește de momentul în care 16 tineri entuziaști s-au adunat la Moniom, Reșița, în vara anului 2016, și au pus bazele a ceea ce, în timp, a devenit cea mai mare asociație de tineri a județului nostru.”, spune despre această semnificație aparte, părintele Mihai Ciucur, mentorul și duhovnicul asociației.

Evenimentul aniversar, de vineri, 18 iulie, începe de la ora 09, odată cu întâmpinarea ierarhului la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Muncitoresc. De la ora 09:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a reprezentanților autorităților locale și județene, a colaboratorilor și a tinerilor care fac parte din ATOR Banatul de Munte. Sunt așteptați credincioși de toate vârstele, din Reșița și din împrejurimi.

După prânzul festiv, programul continuă cu un moment aniversar dedicat celor 10 ani de activitate, unde participanții vor urmări un clip retrospectiv, vor fi transmise mesaje din partea membrilor și colaboratorilor, iar asociația va oferi plachete și kituri aniversare. De asemenea, va fi prezentată comunicarea cu tema „Educație, cultură, spiritualitate și voluntariat – rolul tinerilor în păstrarea identității comunitare”, un subiect care reflectă direcția în care ATOR BM și-a construit misiunea.

„Este un moment de recunoștință și comuniune, la care toți cei care doresc sunt bineveniți alături de noi.”, preot Mihai Ciucur.

ATOR Banatul de Munte a luat ființă în 2016, la Centrul de Tineret Moniom, ca un grup informal de tineri. În 2021, asociația a devenit organizație nonprofit cu statut propriu, iar din 2022 are sediu și centru de tineret în Reșița Montană, în imobilul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”. Aici se desfășoară constant activități educative, sociale și culturale pentru copiii și tinerii din municipiu.

În cei 10 ani de activitate, ATOR BM a derulat proiecte care au ajuns la mii de beneficiari:

  • „Mâinile Bucuriei” – campanie umanitară dedicată familiilor aflate în dificultate
  • „Ghetuțele lui Moș Nicolae” – proiect devenit tradiție, prin care sute de copii primesc daruri în luna decembrie
  • Programul „Tabăra din Inima Satului” – zeci de tabere organizate în comunitățile rurale din județ
  • Participarea la evenimente naționale de tip ITO.
  • Mentorate oferite altor organizații de tineret din țară și din diaspora

ATOR Banatul de Munte a devenit, în timp, una dintre cele mai active și vizibile organizații de tineret din Caraș-Severin, cu proiecte care au reușit să aducă împreună voluntari, copii, profesori, preoți, părinți și comunități întregi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/