Este ceva putred cu Planul de Management al PN Semenic! Membri din Consiliul Științific protestează prin demisie!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După ce mai multe ONG-uri, dar și partide politice au cerut Agenției Naționale de Arii Protejate și Ministerului Mediului să scoată Romsilva din Parcul Naţional Semenic, acum încep să apară demisii în Consiliul Științific al PN Semenic, în semn de protest față de felul în care Romsilva încearcă să elaboreze acel plan de management.

„Este peste demnitatea mea minimă să girez o astfel de muncă în felul acesta. Profesional vorbind, nu pot să tolerez așa ceva. Și nu sunt singurul membru al consiliului științific jignit de această atitudine”, le-a spus dr. Lucian Pârvulescu celor de la Agent Green, indignat după ce vinerea trecută s-a trezit cu un telefon prin care era invitat să meargă la o ședință unde urma să se discute printre altele și despre noul plan de management al parcului. „Membrilor din Consiliul Ștințific li s-a trimis vineri un plan de management, dar nu au fost informați de către cine a fost făcut, în baza cărei proceduri? Erau 150 de pagini numai planul, plus anexe și membrii erau forțați să îl parcurgă în 3 zile și să își dea cu părerea și, eventual, să îl și avizeze. Domnul Pârvulescu a transmis Romsilva că este un abuz, că nu este normal să se procedeze astfel și a decis că îi este jignită demnitatea ca membru al CS, după care și-a înaintat demisia”, scrie Agent Green.

Pârvulescu le-a mai spus că „Nouă, membrilor consiliului, nimeni nu ne-a adus la cunoștință cine a lucrat la planul de management și în baza căror documente și delegații. Eu, din proprie inițiativă am dat click dreapta și am aflat din proprietăți că documentul era de la Porțile de Fier. Mi-am dat seama atunci că planul nu este făcut de echipa de la Semenic. Eu, în calitate de mebru al CS Semenic, așa trebuie să aflu despre aceste lucruri importante? Cred că era bine ca directorul Parcului Național să ne spună că au întocmit o echipă din care fac parte x, y, z și dacă suntem de acord pe baza competențelor, atunci să facă acel plan. Mi se pare jignitor. Este peste demnitatea mea minimă să girez o astfel de munca în felul acesta. Profesional vorbind, nu pot să tolerez așa ceva. Și nu sunt singurul membru al consiliului științific jignit de această atitudine”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Se pare că și Mugurel Laurean, membru și el al Consiliului Științific, și-ar fi dat demisia.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/