Așa cum Express de Banat anunța în exclusivitate încă de duminică, Dorinel Munteanu a acceptat funcția de director tehnic în Valea Domanului, CSM Reșița dând o adevărată lovitură. Și nu doar una de imagine, iar asta o demonstrează CV-ul fabulos al lui Munți, atât ca jucător, cât și ca antrenor.
„Aș vrea să vă anunț cu bucurie faptul că, în perioada următoare, îl integrăm în echipă pe Dorinel Munteanu. Va veni alături de noi, alături de antrenorul Leo Doană, ca director tehnic. Cred că nu mai are sens să îi fac o prezentare detaliată lui Dorinel, este românul cu cele mai multe selecții la națională, este bănățean de-al nostru, educat în fotbalul german ani buni, a deprins aptitudini tehnice foarte bune, iar așteptările mele sunt să sprijine antrenorul, în special pe partea de tehnică, dar și pe partea de mobilizare, la nivel psihologic. Dorinel a trăit într-o galerie de învingători, știe ce înseamnă să ai o atitudine pozitivă, de învingător și sper să reușească să își aducă aportul, în mentalul jucătorilor, astfel încât să reușim să realizăm targetul impus pe parcursul acestui campionat – n-am plecat cu această premisă – dar dacă Dumnezeu a rânduit lucrurile în așa fel încât să fim în nucleul din fața clasamentului, primele 4-5 poziții, să încercăm să evadăm din acest eșalon și să încercăm să ne ducem în Divizia B”, a declarat primarul Reșiței, Nelu Popa. Acesta a explicat și cât va dura colaborarea cu Dorinel Munteanu. Până când va avea o ofertă tentantă de la un club internațional!
Dorinel Munteanu a fost pus într-o situație oarecum jenantă încă din momentul prezentării oficiale și anume, a fost obligat să explice pentru ce anume a venit în Valea Domanului atât timp cât echipa are un antrenor și câți bani va încasa. E deja de notorietate că Dorinel Munteanu a băgat mâna în propriul buzunar și a oferit prime de câteva sute de milioane de lei vechi în perioada în care activa la Reșița Metalul lui Rufă, deci directorul tehnic nu se va afla pe statul de plată al clubului. „Am ai fost în stafful administrativ al clubului și am ajutat cât am putut. Vreau să vă rog să nu speculați, că văd că au apărut deja speculații și în presa locală și în cea centrală, n-am venit aici să îi iau locul lui Leo, nu lucrez pe la spatele lui, am discutat cu Leo… s-a speculat că am reluat antrenoratul. Nu este așa ceva! Am venit să sprijin echipa prin tot ceea ce știu eu, discut cu Leo, nu eu iau decizii, ne sfătuim, Leo ia deciziile. Împreună cu domnul primar am decis să asigurăm staff-ul administrativ echipei pentru a-l ajuta pe Leo. Mă leagă o prietenie cu Leo și am rugămintea să nu speculați și alte lucruri. La antrenamente eu doar discut cu Leo, el ia decizii… mai schimbăm păreri, dar ca și în ultimele patru etape Leo a condus și va conduce în continuare. El a și promovat cu echipa în Divizia C, muncim acum să promoveze iarăși echipa pentru suporterii noștri, dar nu vreau nicio speculație”, a declarat Munteanu.
Leo Doană nu simte nicio presiune, ba dimpotrivă, vede în venirea lui Dorinel Munteanu un sprijin uriaș. „Este un lucru benefic faptul că a venit Dorinel alături de noi. Nu mai trebuie să îi prezentăm CV-ul. Până acum noi am făcut o treabă foarte bună. Am plecat la drum, obiectivul fiind locuruile 1 – 6. Suntem «vinovați» că am ajuns acolo sus și acum tot orașul speră să revenim în Liga a II-a. Dorinel nu a venit să îmi ia locul, este un prieten de-al meu. Orice sfat este bine venit dacă este benefic pentru echipă. Eu iau deciziile, eu răspund. La antrenamente Dorinel vine și mă ajută. Sper să avem rezultate cât mai bune și la final să ne bucurăm toți”, a declarat antrenorul formației din Valea Domanului.
Președintele clubului reșițean, Viorel Lolea, are acum un motiv în plus să creadă în promovare, un obiectiv care n-a fost impus la startul campionatului, dar care a devenit atât de realizabil. „Chiar dacă nu am plecat cu gând declarat de a promova sezonul acesta, nu ascund că împreună cu întreg staff-ul, ne-am gândit tot timpul că suntem CSM Reșița, un brand al județului și al Banatului, și că asta ne obligă să ne batem tot timpul spre vârful clasamentului. De două săptămâni Leo se sfătuiește cu Dorinel Munteanu, care a intrat în familia noastră. Este un câștig atât pe partea de imagine, cât mai ales pe partea tehnică”, a declarat Viorel Lolea.