Toate acestea, grație unui proiect de peste jumătate de milion de euro, implementat și depus zilele acestea la Ministerul Sănătății de reprezentanții Primăriei Oravița, și...
Acuzați în față că sunt fie hoți, fie incapabili, mai mulți angajați ai administrației județene își fac bagajele ca urmare a unei decizii definitive a...
Activitatea în două centre de vaccinare din Caraș-Severin a fost închisă temporar din cauza lipsei de personal. Centrele, aflate în Oravița și Caransebeș, au dispărut...
Nu mai puțin de 22 de facturi pentru lucrări și servicii prestate pe drumurile județene din Caraș-Severin erau neachitate la mijlocul lunii martie, pe motiv...
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin au avut peste 100 de misiuni și intervenții la finalul lunii martie....
18 clase din Caraș-Severin și-au suspendat activitatea din cauza apariției cazurilor de coronavirus. Peste 40 de elevi și peste 30 de angajați din sistemul de...
Un șofer român a fost prins de echipajul Poliției de Frontieră, aflat într-un control de rutină, transportând ilegal 11 cetățeni străini, dorind să ajungă cu...
Începând de astăzi până în 28 aprilie, părinții își pot înscrie copiii în primul an de studiu din învățământul primar. La nivelul județului Caraș-Severin sunt...
Lentoarea cu care societatea Aquacaraș desfășoară lucrările de alimentare cu apă l-a determinat pe edilul de pe Valea Carașului să găsească soluții pentru rezolvarea cât...
Banii alocați județului Caraș-Severin sunt prea puțini pentru a mai putea fi împărțiți în funcție de culoarea politică! Romeo Dunca a distribuit sărăcia într-un echilibru...
A câștigat încrederea multor cărășeni cu entuziasmul său, dar la fel de repede i-a convins că e total nepregătit și că aproape tot ce a...
Nucleul coagulat în PSD Caraș-Severin care forțează organizarea de alegeri și, implicit, debarcarea președintelui desemnat din sediul de pe Kiseleff, a fost trecut pe linie...
Locuitorii din două comune cărășene sunt obligați să respecte de astăzi, timp de 14 zile, noi reguli, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a depășit...
Demarate în octombrie anul trecut, lucrările de alimentare cu apă a localităților Ciuchici, Macoviște și Nicolinț au fost reluate săptămâna aceasta, afirmă primarul Ion Orbulescu,...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu e interesat să ocupe vreo funcție la viitoarele alegeri în cadrul filialei județene PNL! În ciuda faptului că a fost...
Sistate în urmă cu mai bine de un an, lucrările pe drumul care leagă Ticvaniu Mare de Ticvaniu Mic ar putea fi reluate în această...
Procurorii DNA îl suspectează de mai multe infracțiuni, pe care acesta le-ar fi comis în perioada în care se afla la conducerea Primăriei Rusca Montană....
Elevii din comuna cărășeană, cunoscută pe vremuri datorită uraniului plătit ca datorie de război rușilor, învață astăzi în două școli de „aur”. Primarul Dorian Nebunu...
O nouă tranșă de doze de vaccin anticoronavirus a ajuns astăzi în Caraș-Severin. Aproape 3.500 de doze au fost distribuite în 12 din cele 19...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu are mari pretenții de la Guvernul Cîțu, se mulțumește cu oricât de puțin ar aloca acesta Banatului Montan! Romeo Dunca...
Suspendările din rândurile social-democraților cărășeni pe motiv de neimplicare în campania electorală pentru alegerile parlamentare sau de atingere adusă imaginii partidului nu-i netezesc neapărat drumul...
19 centre de vaccinare sunt deschise în Caraș-Severin, conform platformei de programare a Guvernului. Doar două dintre ele dispun de locuri libere, pentru toate celelalte...
Fostul președintele al Consiliului Județean Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, le atrage atenția cărășenilor că vor circula pe drumuri tot mai proaste și asta doar din...
Romeo Dunca și-a nuanțat afirmațiile făcute în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin care l-ar fi putut trimite direct în fața organelor de cercetare penală. Președintele CJ...
Mii de elevi din Caraș-Severin vor susține de săptămâna viitoare simulările examenelor. De luni este rândul celor din clasele a XII-a și a XIII-a, iar...
Președintele interimar al social-democraților cărășeni spune că suspendarea mai multor nume cu greutate în partid nu are legătură cu viitoarele alegeri din organizație, ci sunt...
Un eveniment de anvergură, chiar dacă din cauza pandemiei se va derula online, va avea loc sâmbătă, 20 martie. Inițiativa a pornit dintr-o comună cărășeană....
Angajații sistemului educațional din Caraș-Severin nu manifestă un interes crescut față de vaccinarea anticoronavirus. Din cele peste 4.000 de persoane care activează în acest domeniu,...
Companiile româneşti pierd 100 de milioane de euro în fiecare zi din cauza ministrului Economiei! Calculul este făcut de deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Damian,...
Timișoara a ajuns să fie carantinată pentru că în orașul lui Fritz se testează masiv, e convins Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, dar la...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin i-a chemat astăzi pe toți primarii din județ la Palatul Administrativ, pentru a se văicări cât de puțini bani trimite Guvernul...