Pentru a evita aglomerarea, dar mai ales răspândirea temutului virus din China, medicii din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă au preluat, în aproape două luni...
Redeschiderea aeroportului din Caransebeș înseamnă o nouă șansă pentru Caraș-Severin. Una uriașă! Autorizat pentru zboruri de pasageri sau cargo cu aeronave de mai mici dimensiuni,...
După ce conexiunea între malul sârbesc și cel românesc al Dunării a fost restabilită prin punerea în funcțiune a bacului de la Moldova Nouă, în...
După ce mediul de afaceri, administrația publică locală, dar și oamenii cu suflet mare au hotărât să vină în sprijinul unității medicale de la malul...
Chiar dacă lucrările din cadrul proiectului „Alimentare cu apă Gârnic” sunt în toi, acest lucru nu va reprezenta o piedică în calea turiștilor dornici să...
Accesul în mijloacele de transport este condiționat, începând cu 15 mai, de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și...
Începând de săptămâna viitoare, piața agroalimentară din orașul de la malul Dunării va trece printr-o serie de transformări, lucrările de modernizare având ca scop atragerea...
Suspendarea cursurilor din cauza pandemiei a determinat nenumărați elevi din România să utilizeze tehnologia modernă pentru a ține pasul cu materia. Cu toate acestea, cel...
După ce au ratat câteva momente de relaxare înconjurați de natură cu ocazia sărbătorilor pascale și a weekendului prelungit de 1 Mai, românii din vestul...
Ministrul Sănătății în Caraș-Severin, așa cum s-a autointitulat Romeo Dumitrescu, directorul Direcției de Sănătate Publică din județ, e desființat de carantinații de la Herculane, pe...
Încetarea stării de urgență pe teritoriul României, începând cu mijlocul acestei luni, nu pare să-i mulțumească deloc pe credincioși, oamenii neprimind încă undă verde pentru...
Când libera exprimare e folosită în scopuri mârșave, așa cum s-a întâmplat astăzi, când publicația noastră a fost ținta unui articol de presă mincinos, tendențios...
Casa de Cultură Moldova Nouă a dat startul unui proiect inedit! Locuitorii orașului de la malul Dunării sunt invitați, indiferent de vârstă, să participe la...
Domeniul turistic pare cel mai afectat segment de criza noului coronavirus. În timp ce guvernanții întârzie să ofere soluții concrete pentru redresarea situației la acest...
Adrian Cican a fost asigurat de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, că nu are niciun amestec în revocarea sa din funcția de manager interimar al...
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de la sfârșitul lunii aprilie, toți politicienii de la malul Dunării au fost de acord ca anumite sume...
Ambulanță lovită în plin pe o stradă din Moldova Nouă de o șoferiță care nu i-a acordat prioritate. Mașina femeii a fost serios avariată. Accident...
Administratorii frizeriilor și saloanelor de înfrumusețare au motive de bucurie! Începând cu data de 15 mai, zona de beauty își deschide din nou porțile, 14...
Fostul primar al comunei cărășene Pojejena, condamnat în trecut pentru contrabandă cu țigări peste Dunăre, a fost găsit complet nevinovat de procurorii anticorupție care au...
Direcționarea celor 600 de milioane de lei, bani proveniți din amenzile date în perioada stării de urgență pentru nerespectarea ordonanțelor militare, către zona medicală și...
Directorul Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, doctorul Romeo Dumitrescu, a redus centrele de carantină din județ la unul singur, un hotel din Băile Herculane,...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, astăzi, că, în perioada stării de alertă, nu se vor da ordonanțe, precizând că toate deciziile de sancţiune...
Un nou bilanț al coronavirusului pe piața muncii evidențiază un adevărat dezastru, iar cifrele sunt în continuă creștere! Până în prezent, 303.945 de contracte de...
În orașul de la malul Dunării, banii încasați de polițiștii locali nu depășesc lefele celor din cadrul Poliției Române, așa cum a fost prezentată situația...
167 hectare s-au bucurat de lucrări de împăduriri și completarea regenerărilor, lucrări efectuate de angajații Direcției Silvice Caraș-Severin în cadrul campaniei de împăduriri din această...
GEC Nera a elaborat primul raport de monitorizare alternativă a mediului privind poluarea cu deșeuri de metale grele în cadrul proiectului ROS-NET2 „Rețea România-Serbia pentru...
Vești bune pentru locuitorii din Moldova Nouă! Spre sfârșitul acestei luni, primele trei parcări din cartierul Orașul Nou intră în reabilitare. Primarul orașului de la...
Blocul-fantomă din orașul de la malul Dunării va intra curând în istorie! Demolarea blocului 34 din Moldova Nouă e tot mai aproape de materializare. După...
Un polițist local din Reșița dă de pământ cu Marcel Vela, după ce ministrul Afacerilor Interne a spus că Poliția Locală face abuzuri și amendează...
Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, preferă să stea departe de scandalul care a stârnit un val de nemulțumiri în ultimele zile, cel legat de...
Dacă, imediat după sărbătorile pascale, orașul de la malul Dunării înregistra 42 de persoane în izolare la domiciliu, acum, numărul acestora a scăzut semnificativ. Actualmente,...
La propunerea președintelui Silviu Hurduzeu, consilierii județeni din Caraș-Severin au aprobat în ședință extraordinară alocarea unor noi sume importante pentru achiziționarea unor aparate atât de...
Societatea de Transport Public Timișoara este în căutarea unor șoferi/conducători de bord (autobuze, troleibuze, tramvaie), cu experiență, pentru a se alătura echipei sale. Oferta include: • contract de muncă...
Competiția UVT Liberty Marathon va avea loc în 28 și 29 septembrie, la Timișoara. Organizatorii estimează participarea, la ediția din acest an, a peste 4.000 de alergători. Evenimentul organizat...
Noi locuri de muncă la Societatea de Transport Public Timișoara
Despre memorie și ură, în expoziția multimedia Triaj de la Timișoara
Mălăiescu: Dunca umblă cu falsuri, dar nu-și poate ascunde incompetența administrativă!
„Acasă în Banat” ajunge și de acest Paște la familiile necăjite din Timiș și Caraș-Severin
Avarie provocată la rețeaua de apă de firma care lucrează la pasarela peste Bega, la Timișoara
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...