Parlamentarii din Caraș-Severin au fost reconfirmați astăzi, în prima zi a noii sesiuni parlamentare, în funcții importante în Parlamentul României. Social-democratul Ion Mocioalcă a fost...
Încă nu ați plecat în concediu și sunteți cu gândul tot la mare? Cel mai nou complex hotelier deschis în Eforie Nord, Bacolux Koralio vă...
Puțin peste 20 de milioane de lei a primit comuna Berzovia de la Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea infrastructurii locale. Edilul-șef Mircea Serafin spune că alocarea...
Se deschid porțile primei ediții a „Târgului de toamnă” de la Măureni. Săteni, producători mari și mici, dar și alți vizitatori sunt invitați să vină...
Banatul va fi sub cod portocaliu de vreme rea, două zile. Va ploua abundent, anunță meteorologii. Avertizarea intră în vigoare, joi, la ora 12:00, și...
Scrie-ți povestea în orice anotimp, pe meleagurile încărcate de istorie de pe Valea Cernei. La Grand Hotel Minerva vacanța nu se termină niciodată. Plimbările în...
Doar 170 de elevi din Caraș-Severin din cei 440 prezenți la examenul de bacalaureatul din această lună au reușit să ia notă de trecere. La...
Cum milionarul PNL e ocupat mai degrabă cu scandaluri mediatice, postări pe Facebook și să scrie acțiuni în instanță, în timp ce problemele de la...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a ajuns bătaia de joc a rețelelor sociale din cauza comportamentului său și al excentricei sale soții, dar refuză să coboare...
„Performanțele” administrative ale liberalului Romeo Dunca sunt inexistente și îi condamnă pe cărășeni să suporte condiții inumane în spitalele Consiliului Județean, acuză deputatul Silviu Hurduzeu!...
Cununiile civile în aer liber sunt tot mai căutate în țara noastră. Cadrul natural este preferat în detrimentul încăperilor tradiționale, iar decorațiunile speciale întregesc atmosfera...
Imediat după ce procurorii au revenit în Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, Romeo Dunca a declanșat un atac violent la adresa justiției, aruncând în spațiul...
Guvernul a trimis 3,4 milioane de lei în Banatul de Munte pentru repararea drumurilor județene și comunale, dar Romeo Dunca vrea să păstreze toți banii...
Podurile distruse de vreme și uitate de autorități vin rând pe rând în atenția publică odată cu transformarea lor în adevărate pericole pentru trecători. Este...
Coaliția de guvernare PSD – PNL ar fi funcționat și în Caraș-Severin dacă președinte al Consiliului Județean ar fi fost oricine altcineva numai Romeo Dunca...
Unde se mai poate angaja cineva în Reșița sau în Caraș-Severin cu un salariu de aproape 4.000 de lei imediat după ce a terminat școala?...
În atenția cetățenilor Comunei Ocna de Fier. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ( APIA), informează potențialii beneficiari...
Trei firme s-au arătat interesate de întocmirea documentațiilor tehnice care vor sta la baza reabilitării podului de la Berzovia, la ieșire spre comuna Vermeș. Ofertele...
De această dată este vorba despre un băiat de 16 ani care a plecat ieri de acasă și nu a mai revenit. Polițiștii cărășeni anunță...
O minoră de 15 ani este căutată de Poliție după ce părinții săi au semnalat faptul că a plecat de acasă și nu mai știu...
Pe internet apar aproape zilnic imagini postate de diverse persoane care atrag atenția că în oraș nu se face curățenie și că lucrările de asfaltare...
Femeia de 50 de ani din satul Ramna a plecat de acasă în urmă cu mai bine de o săptămână și de atunci nimeni nu...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu pune preț pe hârtiile cu antet, semnătură și ștampilă! Mulți dintre angajații Consiliului Județean Caraș-Severin evită discuțiile între patru ochi...
De multe ori, din cauza unor „exemplare” lipsite de orice urmă de bun-simț, te întrebi dacă are sens ca din banii publici să se mai...
Lui Cătălin Predoiu i-a fost denunțată o adevărată grupare infracțională constituită din procurori, judecători, politicieni și din toți ceilalți care îi strică afacerile (ne)legale șefului...
Urmează trei zile caniculare în Banat. Este cod galben în județele Timiș și Caraș-Severin. În zilele de 17, 18 și 19 august va fi caniculă...
Polițiștii din Caraș-Severin au scris amenzi pe bandă rulantă pe parcursul săptămânii trecute. Aproape 600 de sancțiuni au fost aplicate pentru șoferii prea grăbiți. Jumătate...
Pentru a marca 300 de ani de la atestarea documentară a localității, membrii Forumului Democratic al Germanilor din Dognecea au transformat o parte din sediul...
Deputatul social-democrat de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, recunoaște că în coaliția de guvernare există destule conflicte de idei, dar actuala configurație a Parlamentului obligă ambele partide...
75.000 de lei daune materiale și 750.000 de lei daune morale pretinde fostul deputat pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin privarea de libertate timp de o...
Punct ochit, punct lovit! Singurul proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere depus de Primăria Bocșa va primi finanțarea cerută prin Programul Național „Anghel Saligny”. Pe...
8 subofițeri cu o autospecială de stins incendii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin s-au alăturat pompierilor francezi în misiunile de stingere...
Într-un interviu acordat Express de Banat, președintele Societății Timișoara vorbește despre contextul în care se desfășoară alegerile prezidențiale duminică, dar și despre resursele care ar trebui să îi motiveze...
Sărbătoare în note muzicale la Reșița. Phaser revine la Soho Social House
Tinerele talente din Caraș-Severin, aduse în fața marelui public
Primele sancțiuni în Timiș, de alegeri, pentru campanie pe Facebook
Mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice în Banat
Aquatim, singura soluție pentru situația rețelei de apă-canal și a Stației de Epurare din Lugoj
Peste 200 de locuri de muncă, în străinătate, prin rețeaua EURES
17 localități din Timiș, în continuare fără curent electric din cauza vântului
Moș Crăciun ajunge și în acest an la elevii din comuna Doclin
Drumurile spre Semenic și Muntele Mic, închise circulației rutiere
„Nu poți să mărești din pix salariul minim și să nu explodeze mediul privat”
Uniunea Sârbilor din Banat, înființată în Timișoara, asociație de interes național
Răzvan și Dani arată lumii costumele tradiționale din Banatul Montan
Târgul de Crăciun din Timișoara: roată panoramică, zeci de căsuțe și carusele
Un pas mic… în spaţiu! Bredicenistul Andrei Muntean, „comandant de misiune” la NASA