Zone cu potențial, lăsate în paragină. Vezi aici despre ce parc este vorba!

Așezat într-o zonă foarte ușor de exploatat, Gura Jgheabului din Oțelu Roșu prezintă o imagine tristă, deloc potrivită pentru destinația ce ar putea deveni aceasta,  o zonă mai mult decât perfectă pentru amenajarea unui spațiu dedicat timpului liber al cetățenilor.

Deși s-a amenajat un parc pentru copii și câteva băncuțe, terenul de pe malul Bistrei, cunoscut în oraș sub numele de Gura Jgheabului, nu este exploatat nici pe departe pe cât potențial ar avea: o zonă deschisă între dealuri, cu ștrand și chiar scenă potrivită pentru spectacole, concerte și pentru alte distracții în aer liber.

Renovarea întregului spațiu ar necesita o investiție destul de mare, tocmai de aceea, administrația locală ia totul pas cu pas. Astfel, prima etapă pentru revigorarea Gurii Jgheabului va fi finalizată în această vară și va consta în amenajarea unor locuri pentru grătar pe malul apei, așa cum se obișnuiește în țările europene, și crearea unui teren de fotbal. „Gura Jgheabului este un loc care ar trebui să fie mândria orașului. În acest an vom investi într-un teren de fotbal artificial cu nocturnă și opt-zece grătare pe malul Bistrei, cu europubele, o zonă în care omul să iasă la un grătar”, a explicat primarul Luca Mălăiescu.

Chiar dacă în momentul de față zona pare părăsită, micile investiții de anul acesta vor fi completate de planuri mari pentru viitor, planuri ce cu siguranță vor schimba cu totul zona în principalul punct de atracție al orașului. „Pentru viitor, mă gândesc să transform zona, în doi-trei ani de zile, și să adaug, la cele ce urmează să fie amenajate, un spațiu cu faleze, câteva terase pe malul apei și piste de biciclete”, mai adaugă primarul orașului.