Ziua Munților Țarcu a avut de toate: drumeții, tiroliană, caiac, dresaj canin!

Turismul în zona Poiana Mărului, pe Valea Bistrei, se promovează sub mai multe forme: activități recreative, culturale, educative, sportive. Toate ajută zona turistică prin numărul de participanți și diversitatea lor. Dar când vine vorba despre copii…

…când vine vorba de copii, foarte mulți oameni se oferă voluntari. De ce? Pentru că vrem să respectăm natura cu tot ceea ce ea ne oferă, ar spune membrii Asociației Altitudine, care de ani întregi se implică în protejarea naturii prin orice mijloace. Și cum este mai ușor să protejezi natura decât prin respectarea ei, lucru care se învață de la cele mai fragede vârste.

Peste 270 de copii și adulți s-au bucurat de prieteni, activități variate în aer curat și relaxarea pe care o aduce o zi frumoasă la munte, la sfârșitul săptămânii trecute. Ocazia: Ziua Munților Țarcu la Poiana Mărului, în Situl Natura 2000, ediția a III-a.

Membrii Asociației Altitudine mulțumesc voluntarilor, sponsorilor, cluburilor şi asociaţiilor care au făcut ca 26 mai sa fie o adevărată sărbătoare în Munţii Ţarcu: Asociația de Ecoturism din Poiana Mărului, Clubul de Turism Concordia Lugoj, echipa „Păpușile Bunicii”, echipa „Câinii de salvare Gugulania Caransebeș”.

„Peste 200 de copii din vecinătatea Munților Țarcu au participat la cele 14 ateliere pregătite de 40 de voluntari la Poiana Mărului. De-a lungul zilei au răsunat chiote de bucurie pe tiroliană, au fost depășite temeri și copiii s-au îmbarcat pe caiace pentru plimbări pe lac, au îndrăznit să atingă vietăți ascunse prin Poiana Mărului și au tras cu arcul alături de Ovidiu Lesei – campion național la acest sport. Îmbinând inspirația din natură cu moștenirile culturale, copiii au participat la ateliere de creativitate, la discuții libere despre efectele poluării și responsabilitatea fiecăruia dintre noi în a reduce cantitatea de deșeuri și importanța reciclării lor, au învățat despre biodiversitatea din zona Munților Țarcu”, ne-a precizat Loredana Ștefănuț, președintele Asociației Altitudine – Filiala Banat.

Cuib de vise 1000x100

În această acțiune s-a implicat și echipa Salvamont Caraș-Severin, a pregătit lecții de prim ajutor în situații de urgență, iar echipa Câinilor de Salvare Montană Gugulania Caransebeș, alături de câinii pe care îi antrenează, a făcut demonstrații de dresaj canin.

La eveniment au participat copii din Timișoara, Lugoj, Caransebeș și din școlile învecinate Munților Țarcu: Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova, Școala Gimnazială Zăvoi, Școala Gimnazială Măru, Școala Gimnazială Glimboca, Școala Gimnazială „Ștefan Velovan” Rusca Montană, Școala Gimnazială Vârciorova, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Nr.1 Oțelu Roșu, Centrul de plasament „Casa noastră” Zăgujeni.

Ziua Munţilor Ţarcu este organizată în cadrul proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, derulat de Asociația Altitudine – Filiala Banat, cu susținerea financiară a sponsorului principal Restart Energy și a sponsorilor Baustern și Vila Dor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/