Zimbrii de la Armeniș, suspecți de „limba albastră”!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cu toate că s-au adaptat repede în pădurile cărășene, zimbrilor aduși la Armeniș nu pare să le priască prea mult viața în Caraș-Severin. După ce primul născut în rezervația de zimbri de la Armeniș a murit la scurt timp după ce a fost adus pe lume, o altă veste rea se anunță în Munții Țarcu.

Trei exemplare din zimbrii aduși în primăvară să repopuleze pădurile cărășene au murit la începutul lunii din motive neștiute cu certitudine. Cel mai grav este faptul că cele trei animale au murit într-un moment care dă de bănuit, și asta pentru că sute de animale din Caraș-Severin s-au  îmbolnăvit unul după altul din cauza bolii care face valuri la nivel național, „limba albastră”.

O serie de probe au fost deja preluate de Direcția Sanitar-Veterinară pentru a se stabili cu exactitate cauzele pentru care cei trei zimbri au murit. Veștile nu sunt dintre cele mai bune însă, iar autoritățile locale se pregătesc pentru ce este mai rău.

A fost o problemă cu trei decese. S-au luat probe de laborator, iar în momentul de față așteptăm rezultatele pentru a vedea ce este de făcut. Restul zimbrilor sunt bine, nu dau semne de vreo boală”, a explicat Petru Vela, primarul comunei Armeniș.

promovare banner maxagro

Analizele realizate de reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare au confirmat suspiciunea de limba albastră. Situația nu este certă însă până ce probele nu vor fi verificate și la București. De acolo, rezultatele vor confirma sau infirma existența bolii în țarcul de zimbri de la Armeniș.

Au fost recoltate probe de la cele trei animale moarte, s-a confirmat suspiciunea de limbă albastră. Probele au fost trimise și la București la laboratorul central, unde se va confirma dacă există sau nu motive de îngrijorare. În cazul în care suspiciunile se confirmă, toți zimbrii vor fi vaccinați”, a explicat Radu Tătaru, purtător de cuvânt al Direcției Sanitar-Veterinare.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/