ZILELE REȘIȚEI 2016: Azi – IRIS şi KRIPTON. Mâine – DELIA şi NICOLAE FURDUI IANCU

Iris

Manifestările dedicate Zilelor Reşiţei au şi astăzi, 2 iulie, între orele 19-23, două locaţii principale.

În Centrul Civic, mai întâi vor cânta folkiştii Maria Gheorghiu, Cristian Buică, Dinu Olărașu şi Vasile Mardare, pentru ca momentele grele ale serii să aparţină rockului. Vor concerta formaţiile Kripton şi Iris. În partea cealaltă a oraşului, Parcul Tricolorului va găzdui show-uri dance, pe scenă urcând Sonar, Red Flame şi Kamelia cu George Hora. Prezentatori ai celor două spectacole vor fi actorul Dan Mirea şi, respectiv, Roxana Ionescu „Ponton“.

Mâine, 3 iulie, Zilele Reşiţei au programate concerte de muzică aşa-zis uşoară, în Centrul Civic, orele 19-23, şi de muzică populară, în Parcul Tricolorului, orele 18-23. Capul de afiş din Govândari îl ocupă Delia, care va concerta după Weekend Band şi LeftOvers. De partea cealaltă, numărul 1 pare a fi Nicolae Furdui Iancu. Vor mai cânta sau dansa: Dorina Blidaru, Iasmina Dimcea, orchestra condusă de Nicu Blidaru,  Ansamblul folcloric „Bârzava”, Ansamblul folcloric „Mladost”, Ansamblul de dansuri populare germane „Enzian“, Formaţia „Karasevska Zora“, Ansamblul  de dansuri maghiare „Rece-Fice“. Prezentatori: Roxana Ionescu, respectiv Angelica Herac.

Foto main: spynews.ro