Zeci de elevi audiați în cazul scandalului cu diplome false pentru asistenți!

Situația devine tot mai complicată pentru Colegiul Național ,,Mircea Eliade“, acolo unde la finele lunii octombrie ofițerii Serviciului Județean Anticorupție au descins sub coordonarea procurorului de caz. Asta, întrucât la audieri sunt chemați pe capete cei care au urmat cursurile de postliceală la școala sanitară.

Goana instituțiilor de învățământ după titluri și recunoaștere europeană nu are întotdeauna urmări dintre cele mai bune. Unde mai pui și faptul că sistemul de învățământ, care tinde după 6 procente din PIB, acuză o lipsă de finanțare la fel ca în mai toate domeniile de activitate. Toate acestea ar putea fi o cauză a amplei acțiuni organizate la prestigioasa unitate de învățământ din Reșița, însă nu și o scuză. Profesorii care s-au săturat de salariile mici mai au și alte șanse să muncească cinstit în mediul privat, acolo unde salariile ar putea fi mai mari sau peste hotare, odată ce granițele tot s-au deschis spre Uniunea Europeană.

CITEȘTE ȘI: Descinderi la ,,Mircea Eliade” și Spitalul Județean. Scandal monstruos cu diplome false pentru asistenți!

Cert este că deși a trecut aproape o lună de la ampla acțiune a oamenilor legii, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, deși are o conducere stufoasă, nu a avut nicio reacție până în acest moment cu privire la faptul că față de mai mulți profesori a început urmărirea penală. Fiecare inspector își vede de postul său preocupat, poate, de alte probleme mai importante din județ. Cel puțin, asta presupunem!

Între timp însă, ancheta scoate la iveală cazuri incredibile. Elevi care au ales să părăsească studiile și au renunțat la cariera de asistent medical au fost chemați la audieri pentru că, deși nu s-au mai prezentat la cursuri, aveau situația școlară încheiată. Surpriza a fost la fel de mare și pentru ei, mai ales că decizia lor era clară: nu i-a interesat să își mai ridice diploma de asistent! Astfel că audierile continuă, iar pentru procurori este o dilemă la fel de mare ca și pentru elevi cum de cursurile mergeau strună, situațiile școlare erau încheiate, iar notele … note!

gif card de energie dacus 1000x100

,,Deocamdată, nu ni s-a mai comunicat nimic de la Parchet. Am fost la audieri în ziua cu pricina, dar de atunci bănuiesc că niciun profesor de la liceu n-a mai fost chemat pentru explicații. Probabil, acum continuă cu elevii, a spus Nicolae Magiar, directorul Colegiului pentru www.expressdebanat.ro.

VEZI aici cum lămurește Nicu Magiar scandalul cu diplomele de asistenți!

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/