Weekend de poezie autentic bănățeană la Bocșa

O nouă ediție a tradiționalului festival „Tata Oancea” are loc în acest sfârșit de săptămână la Casa Orășenească de Cultură  Bocșa. Ca în fiecare an, participanții la concurs se vor întrece în interpretarea și crearea unor versuri bănățene.

Pregătirile pentru Festivalul de creație și interpretare a poeziei în grai bănățean „Tata Oancea” sunt în toi. Totul va trebui să fie gata vinerea aceasta, când festivalul își va deschide porțile în sala de spectacole a Casei de Cultură din Bocșa.

Festivalul Tata Oancea este unicul din România de creație și interpretare a poeziei dialectale și a ajuns deja la ediția cu numărul 36. Scopul principal al festivalului este de conservare și promovare a graiului bănățean prin rostire și scriere. Ca și la edițiile trecute, la Bocșa este o emulație de copii care vorbesc și trăiesc bănățenește”, declară pentru Express de Banat Dan Liuț, directorul Casei Orășenești de Cultură Bocșa.

La cele două etape ale concursului, cea de interpretare și cea de creație, s-au înscris un număr de 170 de copii și adulți din două județe din țară, dar și de peste hotare, mai exact din Serbia. În funcție de vârstă, participanții vor intra vineri în prima etapă a concursului, cea de interpretare, urmată apoi de proba de creație. Primii care vor încânta publicul cu versuri în grai bănățean sunt participanții din ciclul preșcolar, urmați de cei din ciclul primar, gimnazial, liceal, iar la final adulții.

Ziua de sâmbătă va fi rezervată dezbaterilor. De la ora 10:00, în sala de ședințe a Primăriei Bocșa, se va dezbate tema „Literatura Dialectală: trecut, prezent și viitor”. Ziua se va continua cu un recital de poezie dialectală a creatorilor prezenţi.

Intrarea la festival este liberă, iar festivitatea de deschidere va avea loc vineri de la ora 10:00 la Casa Orășenească de Cultură Bocșa.

Foto 7-zile.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/