Weekend cu ninsori și temperaturi scăzute! Vremea se schimbă din această noapte!

Vânt puternic, temperaturi scăzute și precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Asta anunță meteorologii pentru weekendul care urmează. 

Gata cu temperaturile de primăvară și cu soarele de martie. Din această noapte, vremea schimbă foaia. Meteorologii au emis o informare pentru toată țara, potrivit căreia vântul va avea intensificări: „se vor înregistra viteze la rafală de 45-55 km/h, mai mari pe litoral și în sudul Banatului, de până la 60-70 km/h”.

„Din cursul nopții de vineri (12 ianuarie) și până în dimineața zilei de duminică (14 ianuarie), temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania și pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviță și ninsoare în Dobrogea, Banat și Crișana, iar local la munte și în Moldova va ninge. Se va forma polei sau ghețuș. Ninsori slabe cantitativ vor mai fi pe parcursul zilei de duminică (14 ianuarie) pe litoral, sud-vestul Olteniei și sudul Banatului”, transmit meteorologii.

Informarea este valabilă până duminică, la ora 16.00, dar nu este exclus ca ea să se extindă, în funcție de evoluția vremii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/