Voluntarii reşiţeni se implică la Cracovia!

Voluntarii reșițeni vor reprezenta voluntariatul românesc la cea de-a treia întâlnire internațională din cadrul proiectului  VAPE: Volunteering in Central, East and West Europe – A Pathway to Employment.

În perioada 16-18 septembrie, echipa Centrului de Voluntariat Reșița va face schimb, la nivel internațional, de idei și planuri prin care  să îmbogățească profilul activității de voluntariat. Proiectul este un Parteneriat pentru învățare susținut de Comisia Europeană și implică 10 organizații și instituții europene. Întâlnirea din acest an se va organiza la Cracovia și va avea ca punct de referință cele mai bune practici în domeniul volutariatului, în vederea integrării pe piața muncii. Agenda de lucru a evenimentului cuprinde vizite la organizațiile locale din Cracovia, precum și un studiu de caz inedit, Festivalul Culturi Evreiești, care vizează implicarea voluntarilor în medii multiculturale.

Experiențele dobândite în urma acestui proiect urmează să fie împărtășite de către voluntarii reșițeni în momentul în care se vor întoarce în țară. Aceștia au în plan organizarea unei întâlniri atât pentru echipa Centrului de Voluntariat, cât și pentru reprezentanți ai altor organizații interesate.

Proiectul VAPE are ca obiective principale analizarea diferitelor concepte şi înţelesuri ale voluntariatului în Europa, dar și crearea unei legături între activitatea de voluntariat și piața muncii.