„Mă întorc în Consiliul Local Reșița!”

Aleșii locali au refuzat să valideze, la cel mai recent plen, mandatul de consilier local al democrat-liberalului Remus Marta. Social-democrații susțin că vor proceda la fel, până când i se clarifică situația din partid.

Toată neînțelegerea a plecat de la faptul că Remus Marta, PDL, a ajuns în Consiliul Local, deși înaintea lui pe listele de partid se aflau alți trei consilieri. Aceștia sunt, în ordine: Viorel Blajovan, Adrian Doxan și Ion Câmpian. Pentru că primii trei au fost săriți din schemă, Remus Marta a ajuns în forul local, dar acum sunt probleme în ce privește validarea lui. Mai mult decât atât, „exclușii” se declară nedreptățiți și spun că ajung la instanță, dacă este nevoie, astfel încât să își ocupe locul care li se cuvine de drept în legislativul reșițean.

„Așteptăm să vină o delegație de la București a PDL, ca să analizeze situația. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla după Referendum. Cu siguranță vor constata că este vorba despre un abuz, însă dacă nu va fi așa, atunci vom apela la instanță”, a spus Viorel Blajovan, fost membru PDL.

Acesta vine și cu dezvăluiri din cadrul organizației locale. „Vor să îl valideze pe Remus Marta, ca să îl facă viceprimar, să își facă jocurile”, a adăugat Blajovan.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Neînțelegerile din partid bulversează și o parte dintre aleșii locali, pentru că din acest motiv, aceștia au refuzat să îl valideze pe democrat-liberal pe funcție. “La nivelul Consiliului Local şi al Primăriei au venit documente, contestaţii ale colegilor din Partidul Democrat Liberal de pe poziţia numărul 1, de pe poziţiile 3, 4 şi 5 care contestă dreptul de a fi consilier local al domnului Remus Marta. Am considerat că este corect să amânăm validarea domnului consilier Remus Marta până când instanţele de judecată şi respectiv forurile de competenţă ale Partidului Democrat Liberal hotărăsc statutul lui. Nu a existat niciun interes, viaţa consiliului local trebuie să meargă ȋnainte şi cu un consilier mai puţin şi cu doi mai puţin pentru că societatea noastră, a municipiului, are nevoie de activitate“, a spus social-democratul Ioan Benga.

Reacția acestora i-a nemulțumit pe liderii locali ai PDL, care au vociferat în pauze ceea ce se întâmplă. „Nu este firesc să se amestece ei în treburile interne de partid”, a spus Gheorghe Năsturel, PDL, și fostul candidat al partidului la funcția de primar.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. vasile says:

    Este o escrocherie ce se intapla in PDL Caras Severin.
    Se pare ca nu se schimba nimic, raman aceleasi obiceiuri ca in trecut.
    Se hotaraste de unul singur.
    Care Birou Judetean PDL a hotarat eliminarea celor trei de pe lista!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/