Viitorii economiști europeni, la Reșița

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Studenți din toată Europa s-au adunat la Reșița în aceste zile cu ocazia celei de-a doua ediții a Conferinței Internaționale în Administrare a Afacerilor și Economie ”People – Ideas – Experience”, dedicată în avans Zilei Economistului, sărbătorită în luna noiembrie.

În această dimineață a fost deschisă cea de-a doua ediție a conferinței internaționale, la care participă studenți și profesori din marile centre universitare din țară, dar și din străinătate. Conferința, organizată de Facultatea de Economie din cadrul Universității ”Eftimie Murgu” Reșita, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al rețelei Reșița Network, are ca temă  principală „Administrarea Afacerilor și Economia”.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității ”Eftimie Murgu”, Doina Frunzăverde, a ținut să le mulțumească tuturor celor care au făcut posibilă această manifestare, dar și să își manifeste bucuria că această conferință a adunat un număr atât de mare de participanți.

”Ma bucur că la această a doua ediție a conferinței noastre internaționale avem o participare atât de numeroasă. Vreau să vă spun că eu sunt o adeptă a învățământului la distanță, în măsura în care acesta respectă aceleași standarde de calitate pe care le respectă și învățământul la zi. Nu sunt, însă, în nici o măsură o adeptă a e-conferințelor. Consider că oamenii, și îndeosebi cadrele didactice, studenții, masteranzii, doctoranzii trebuie să se întâlnească pentru dezvoltarea învățământului, pentru dezvoltarea cercetării. Din această cauză mă bucur că astăzi, la Reșița, avem atâția oameni care au venit pentru a schimba idei și pentru a schimba experiență” a declarat Doina Frunzăverde.

promovare banner maxagro

După festivitatea de deschidere a manifestării, participanții vor pleca la Văliug. Acolo, ei își vor prezenta, pe tot parcursul zilei de azi, lucrările, care au fost împărțite în șase secțiuni.

Conferința va continua și mâine cu o excursie în județ, pentru că organizatorii doresc să le prezinte participanților frumusețile zonei. Itinerarul excursiei cuprinde Anina, Paralela 45, Bozovici și morile de la Rudăria.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/