[VIDEO] Oamenii nimănui, la ușa Consiliului Județean! Pentru DJ 587 Păltiniș – Rugi, cel mai prost drum din România!

Șase kilometri! Doar atât îi separă pe locuitorii satului Rugi, aparținător comunei Păltiniș, de DN 58, dar parcurgerea acestui drum, administrat de Consiliul Județean Caraș-Severin, care a avut grijă de-a lungul timpului să ne plaseze undeva foarte departe de lumea civilizată, este un adevărat chin. Acest drum județean este un real pericol public, le interzice, practic, oamenilor accesul la educație, la sănătate și la muncă!

Baștanii din Consiliul Județean Caraș-Severin și băieții isteți agreați de aceștia și-au ridicat averi incomensurabile, asfaltând drumuri pe hârtie, pentru care au decontat multe milioane de euro. În realitate, cei mai mulți dintre cărășeni sunt batjocoriți și umiliți, ba mai mult, își riscă viața pe așa-zisele drumuri județene. Oamenii au fost obligați ani de zile să circule pe drumuri jalnice, prin gropi, praf și noroi, iar astăzi, unele dintre ele nici măcar tractoarele nu reușesc să le mai răzbată. E și cazul Drumului Județean 587 Păltiniș – Rugi, o adevărată rușine despre care aleșii județeni nu-și mai fac timp nici măcar să audă. Au ascultat revolta și disperarea oamenilor doar în campania electorală, când le-au promis reabilitarea de urgență a celor șase kilometri. Astăzi, când stau în fotolii de piele naturală, își trimit valeții să joace teatru ieftin.

La ușa Palatului Administrativ au bătut astăzi aproape 20 de oameni din satul Rugi. La ei în sat nu mai ajunge ambulanța, nu mai vin microbuzele care să ducă și să aducă elevii la școală sau pe cei mai mici la grădiniță. Oamenii nu se mai pot duce la muncă. Practic, sunt izolați. Povestea nu e nici de azi, nici de ieri. E cunoscută de conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin. Probabil că tocmai de asta a fost trimis să le asculte oamenilor disperarea un consilier al președintelui Hurduzeu sau ceva de genul ăsta. În orice caz, nu cineva care să le poată spune oamenilor ceva concret.

Agricultori, crescători de animale, oameni care își văd munca de-o viață sau viitorul puse în pericol, au mai încercat o dată. Răbdarea lor e însă pe sfârșite. Motiv pentru care, dacă nu se va acționa în cel mai scurt timp, vor obliga pe toată lumea să înfrunte DJ 587, „Drumul oaselor”. „Ultima soluție, la care nu ne-am dori să se ajungă, este o acțiune de protest, care ar însemna blocarea Drumului Național 58. Practic, am obliga toată lumea care circulă între Reșița și Caransebeș să se abată de la drumul național prin drumul județean, să treacă prin Rugi. Atunci nu am fi doar noi cei care trebuie să suportăm acest calvar și poate că măcar atunci s-ar face ceva. Ne-am săturat să fim mințiți! Așa nu se mai poate!”, a avertizat Vali Ghergher, unul din cei aproximativ 20 de cetățeni din Rugi care au vizitat astăzi Redacția Express de Banat. Și totuși, ar mai fi o soluție, spune un alt cetățean din Rugi. Să nu mai plătească niciunul dintre ei taxe și impozite și să-și repare singuri drumul, să și-l asfalteze cu mâna lor, decât să vadă cum sifonează unul și altul banii publici!

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu reacțiile oficialităților!