VIDEO: Cum s-a adaptat Hauptmann în închisoare? Se teme de ,,eticheta” de pușcăriaș, după ce a băgat 6 oameni în pământ!

Un reportaj realizat de TVR3 a pus în fața camerelor de filmat clipele trăite de deținuți în spatele gratiilor. Zeci de pușcăriași și-au dezbrăcat viața de orice secrete, dar mai ales de vina pe care o poartă și de repulsia celor din jur.

Claudiu Hauptmann, tânărul reșițean care la doar 18 ani a curmat viața a șase oameni nevinovați, numai din cauza teribilismului, a ales și el să se destăinuie în fața camerei. De trei ani a fost nevoie pentru ca instanța de judecată să pună un preț pe viața celor șase victime căzute pradă neatenției la volan a tânărului.

Sentința a fost tragică, pe de-o parte pentru Hauptmann, cel care a aflat că-și va consuma cei mai prosperi ani ai tinereții într-o celulă, dar și pentru rudele victimelor, dintre care două tinere adolescente din Reșița, pentru care cei cinci ani de pușcărie nu cântăresc deloc în fața durerii.

Cu o oarecare reținere în fața camerelor de filmat, Claudiu Hauptmann, încarcerat în Penitenciarul din Timișoara, a ezitat să vorbească foarte mult despre carnagiul de la Birta, atunci când sub puterea piciorului său, care a apăsat până la podea pedala de accelerație, două prietene dragi și patru necunoscuți dintr-o altă mașină s-au făcut una cu pământul. Pentru tânărul reșițean, viața din spatele gratiilor e cu totul alta decât cea imaginată de el înaintea tragediei.

Înainte mă gândeam că cei din penitenciare sunt oameni răi, pentru că au făcut ceva rău de au ajuns aici, încercam să evit orice contact cu ei. Nu mă gândeam niciodată că voi ajunge aici. Sunt oameni de toate tipurile, și buni, și răi, dar depinde te tine în ce cerc ajungi să te învârți. Și aici e ca și afară”, a explicat Claudiu Hauptmann.

Măcinat de vina pe care o poartă pe umeri, teama tânărului, la fel ca aceea a tuturor deținuților, o reprezintă eticheta de pușcăriaș care-i va urmări pe fiecare și după ce vor ieși pe porțile penitenciarului. Cu un bagaj greu în spate, pentru Hauptmann cea mai mare temere o reprezintă viața de după pușcărie, atunci când va trebui să întâlnească realitatea față în față.

Cei de afară ne cataloghează pe toți ca fiind pușcăriași, deținuți, avem cazier. Cu siguranță că tot timpul între un om cu cazier și unul fără va avea prioritate cel care nu a fost încarcerat. Asta, mai ales la obținerea unui loc de muncă, a mai menționat tânărul deținut.

Până când va putea să pună piciorul în afara gardului penitenciarului și să își încerce norocul în societate, Claudiu Hauptmann a ales să contribuie prin muncă la eliberarea sa. Așa a ajuns chipul care le vorbește zi de zi deținuților pe ecranul televizoarelor.

Putem munci afară, la diferite activități în folosul comunității, putem munci la deservire în interiorul penitenciarului sau la activități educative. Activitatea mea zilnică o desfășor în studioul de televiziune, de la ora 8 la 12 și apoi de la 14 la 18, a mai menționat acesta.

Munca a devenit pentru el un refugiu care-l apropie cât mai mult de normalitatea vieții pe care o ducea înainte de tragedia de la Birda. Cu siguranță mă simt mult mai normal atunci când lucrez aici. Mă simt mult mai aproape de libertate, a declarat Claudiu Hauptmann.

Video: TVR3

Comments

  1. Eusebiu says:

    Meriti sa fii mancat de sobolani in puscarie pentru fapta ta , meriti sa faci bataturi in picioare de la mersul pe jos (nu te-as mai lasa intr-o masina nici sa fii ultimul om ) , viata ta niciodata nu va acoperi cele 6 vieti distruse ! Dar nu sunt eu cel ce judeca , eu doar am dreptul la o opinie !

  2. Popovici Bogdan says:

    ai omorat 6 oameni nevinovati si tu iei doar 5 ani de pusacrie? din partea mea in locul celor 5 ani de puscarie ai merita 5 gloante in piept, daca le faci fatza iti continui fapta, daca nu o meriti!!!