Anchetă în cazul parcărilor ilegale

Scandalul parcărilor ia amploare, deşi mâine dimineaţă are loc o întâlnire de conciliere între reprezentanţii municipalităţii şi cei ai firmei Repark. Problema este că până una alta oamenii trebuie să aibă grijă unde parchează, pentru că deşi ar câştiga în instanţă un potenţial proces, vor avea mari bătăi de cap până să ajungă la proces.

Vina parcărilor este aruncată dintr-o parte în alta de reprezentanţii municipalităţii şi de consilierii locali, astfel că viceprimarul Sorin Simescu crede că este timpul ca organele abilitate să se sesizeze şi să dea startul unei anchete. „Primarul a iniţiat proiectul de hotărâre prin care se stabilesc preţurile. Aveţi toate documentele şi vă rog să fiţi obiectivi. Dacă nu sunt eu de vină, dacă nu este el, nu este nimeni vinovat. S-a comis o greşeală, care trebuie îndreptată. Să recunoaştem acest lucru. Rog secretariatul Consiliului Local să sesizeze organele de anchetă despre modul în care s-a derulat licitaţia. Eu sunt gata să plătesc, dacă am comis-o eu”, a spus viceprimarul Sorin Simescu.

În replică, consilierul local Ioan Crina i-a cerut secretariatului forului să facă o înştiinţare pe etape a modului în care s-a făcut licitaţia şi să se vadă în scris cine a greşit şi ce mai poate fi îndreptat.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ceea ce îl priveşte pe primar, acesta nu dă curs acuzelor care i se aduc. „Viceprimarul îşi exprimă opinia personală, dar ar trebui să ducem la bun sfârşit demersul nostru. Cei care au susţinut au greşit mai mult? Avem ocazia ca la 01 martie să vorbim despre rezilierea totală sau parţială a contractului semnat cu Reparkul. Toţi am ştiut de anumite demersuri, dar trebuie să vedem dacă legea ne permite să le punem în aplicare. Cu privire la tichete, în şedinţă publică am aflat de preţuri. Sper ca la 01 martie, să ne gândim împreună la binele reşiţenilor. Sunt cuvinte destul de grave cele pe care le rostiţi”, a spus Mihai Stepanescu, ca răspuns la acuzele lansate de viceprimarul Sorin Simescu.  Aceste discuţii au avut loc la cel mai recent plen al forului local.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/