Vicepreşedintele Senatului, Mihai Goţiu, raport devastator despre exploatările silvice din judeţul Caraş-Severin! [FOTO]

Mihai Goțiu, vicepreşedintele Senatului, a făcut o vizită inopinată în pădurile cărăşene intrate în Patrimoniul UNESCO. El a fost însoțit de consilieri și de experți în silvicultură și biodiversitate, concluziile senatorului urmând a apărea într-un raport-bombă!

„N-am dorit să alertez autoritățile locale și instituțiile responsabile din domeniu, în frunte cu Romsilva, pentru a nu risca să ajung pe trasee sterilizate expres înainte. Cu siguranță însă, ținând cont de ce am constatat la fața locului, vor trebui să-mi răspundă la multe întrebări pe viitor”, a precizat vicepreşedintele Senatului.

Frustrant şi iritant

Mihai Goțiu a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o vizită de documentare în pădurile seculare de fag ale judeţului Caraș-Severin. Parlamentarul userist de Cluj s-a arătat îngrijorat de cele văzute în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului și în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, declarând că situația este foarte gravă, informează cluj.usr.ro.

„Unul dintre cele mai frustrante și iritante lucruri posibile e să constați pe viu modul în care legi și norme care au ca scop protejarea pădurilor, în general, și a parcurilor naționale, în special, sunt folosite în fapt ca pretext pentru a le distruge, în schimbul unui profit financiar discutabil pentru comunitățile locale și pentru România.

M-a enervat la culme și risipa cu care s-au făcut exploatările. În câteva ore de mers prin pădure, am văzut zeci de metri cubi de bucăți de bușteni abandonați în zonele de exploatare, cel mai probabil pentru că extragerea lor din pădure și valorificarea ca lemn de foc nu era la fel de profitabilă ca partea de lemn extras pentru cherestea. Într-o perioadă în care numeroase localități s-au confruntat cu o criză acută a lemnului de foc, abandonarea acestor bucăți de bușteni e, pur și simplu, dovadă de iresponsabilitate”, a declarat Mihai Goţiu.

Dovezi ale dezastrului

Vicepreşedintele Senatului a prezentat şi „imagini în avanpremieră din raportul aflat în pregătire“, pe care-l va prezenta autorităţilor din domeniu. Le prezentăm mai jos, cu explicaţiile lui Mihai Goţiu.

„Nu vă lăsați înșelați de peisaj! O halcă mare de pădure lipsește din fotografie, transformată, după defrișare, în poiana pe care o vedeți până la lizieră…“

„Panoul ăsta zice că Parcul Național Semenic – Cheile Carașului e pentru protecție ecosisteme și recreere…“

„…acuma ziceți și voi dacă asta înseamnă «protecția ecosistemelor și recreere»”

„Știți povestea cu «tăierile de tratament împotriva ipidelor»? Păi dacă au fost bolnavi copacii ăia tăiați, de ce sunt lăsate în pădure mormane întregi de crengi, de pe urma copacilor teoretic infestați? Să se îmbolnăvească și alții?“

„Conform normelor silvice, arborii de pe marginea drumurilor forestiere trebuie protejați cu crengi, pentru a nu fi răniți în timpul exploatării copacilor marcați… Am întâlnit însă zeci de copaci care nu au fost protejați și, implicit, au fost răniți în timpul exploatării. Să vă mai spun că rănile produse reprezintă un pretext ca, în curând, să fie și ei marcați pentru «tratament prin tăiere»? și tot așa, într-un ciclu fără sfârșit?“ – Mihai Goţiu, vicepreşedinte Senat

CITEŞTE ŞI: Adrian Cioroianu, despre includerea pădurilor virgine de fag din Caraş-Severin în Patrimoniul Mondial UNESCO: „Nu vom primi bani de-afară pentru a ne proteja propriile comori“!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/