Rusalin Căldăraș şi-a pus mănuşile în cui!

Supărat pentru că nu și-ar fi primit indemnizația de efort după Campionatele Naționale de seniori, la care a câştigat medalia de argint, pugilistul a hotărât să renunțe la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa şi la sportul de perfomanță.

Chiar dacă a avut şi perioade în care a trecut mai rar pe la sală, Rusalin a făcut o figură frumoasă la naţionalele de box şi a urcat pe podium. Ar fi trebuit să boxeze chiar pentru aur, dar nu a trecut cântarul şi a trebuit să se mulţumească doar cu titlul de vicecampion. Potrivit oficialilor clubului, pugilistul a început pregătirea cu doar o lună și jumătate înaintea competiţiei de la Reşiţa, iar după aceasta nu a mai intrat deloc în sala de antrenament. Chiar şi aşa, sportivul este nemulțumit și spune că nu a cerut mai mult decât merita. Am renunțat pentru că nu mi-am primit banii care mi s-au promis. Trebuia să primesc indemnizația. Eu am lipsit de la sală după Campionatul Național de seniori pentru că am avut probleme medicale, iar când am revenit la sală mi s-a spus că nu mai primesc banii deoarece am lipsit de la antrenamente”, a declarat pentru Express de Banat, Rusalin Căldăraș.

Probleme cu banii pentru toţi sportivii

Directorul Clubului Sportiv Municipal, Rusalin Fîc, recunoaşte că Rusalin Căldăraș nu a primit indemnizaţia de efort, dar spune că toţi sportivii clubului se confruntă cu aceeaşi problemă, din cauză că nu mai sunt bani la club. „Din păcate, Rusalin Căldăraș este un caz particular, este un pugilist talentat, dar care nu prea vine la antrenamente. El și-a primit drepturile ca urmare a medaliei de argint pe care a obținut-o la Campionatul Național de seniori. A fost la pregătire cu doar o lună jumătate înainte de Campionatul Național, iar în această perioadă a primit masă din partea sponsorului. Urma ca după terminarea campionatului să se integreze în colectivul secției  de box și nu a făcut-o, iar dacă un sportiv lipsește cel puțin cinci antrenamente pe lună nu mai primește indemnizația”, a explicat directorul CSM Reşiţa.

A lipsit nemotivat de la antrenament

Antrenorul sportivului, Gheorghe Radu, nu a vrut să facă prea multe declarații cu privire la acest caz. „După campionatul de seniori nu a mai venit la sală din anumite motive  care pe mine mă depășesc, altceva nu am ce să vă spun, a declarat antrenorul pugilistului. Căldaraş a pretins că a avut probleme medicale, însă nu a adus nicio hârtie doveditoare în acest sens. Mai mult decât atât, acuză conducerea clubului că nu vrea să-i aprobe transferul la un alt club prin refuzul de a-i da legitimaţia. „Problema cu legitimația, nu am primit nicio solicitare și nici nu m-am întâlnit cu el pentru a discuta aceste probleme. Dacă el dorește se poate transfera la orice club”, a precizat directorul Rusalin Fîc.