Verdict ANI: Secășan și Mihăiescu sunt incompatibili. Vezi motivația!

Cei doi manageri, ai spitalelor din Reșița și Oțelu Roșu, au fost declarați incompatibili  din cauză că au deținut simultan mai multe funcții.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Agenția Națională de Integritate, Dumitru Secășan, managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 octombrie 2009 – 12 august  2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de manager, și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Reșița și a obținut venituri de natură salarială de la Aquacaraș S.A., Piețe Reșița S.R.L. și Asociația Dezvoltatorilor Intercomunitari – Intercom Deșeuri Caraș-Severin (în calitate de reprezentant în Adunarea generală a acționarilor, în Consiliul de administrație, în Comitetul de direcție și în Comisia de cenzori, potrivit fișelor fiscale aferente), încălcând, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

În același comunicat, managerul „a deținut funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Reșița în perioada 30 octombrie 2009 – 01 decembrie 2010, iar, începând cu data de 01 decembrie 2010, deține funcția de manager al spitalului. De asemenea, în perioada 19 iunie 2008 – 12 august 2014, persoana evaluată a deținut și funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local Reșița”.

Precizăm că în urmă cu câteva luni Dumitru Secășan și-a înaintat demisia din funcția de consilier local al Reșiței pe motiv că agitația din spital îl ține ocupat pe parcursul întregii zile.

Incompatibilitate și la Oțelu Roșu

Și directorul Alin Mihăiescu are aceleași bătăi de cap cu ANI, după ce inspectorii agenției i-au constatat starea de incompatibilitate.

„Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 30 august 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de manager, și funcția de administrator al S.C. PACK-MONACO S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006. Mihăiescu Marius Alin a fost numit în funcția de manager interimar al Spitalului Orășenesc Oțelu-Roșu la data de 30 august 2012, iar, începând cu data de 03 decembrie 2012, deține funcția de manager al spitalului. De asemenea, începând cu data de 05 decembrie 2007, persoana evaluată deține și funcția de administrator al S.C. PACK-MONACO S.R.L”, se arată în comunicatul de presă al ANI.

În cazul în care cei doi dezaprobă cele spuse de ANI, vor transmite documente pentru clarificarea problemelor, iar dacă nici așa nu se ajunge la un consens, va decide instanța cine are dreptate și cine nu.