„PDL-ul are nevoie de o reconstrucție!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

La inaugurarea noului cabinet de deputat, parlamentarul PDL Valeria Schelean a vorbit despre partidul din care face parte. După ultimele dispute între aceasta și actuala conducere, deputatul a hotărât că este mai bine ca rufele să fie spălate acasă, și nu în public.

Valeria Schelean crede că partidul său are nevoie de o reorganizare cât mai rapidă. Deși a fost o dezbinare vizibilă în partid între susținătorii Elenei Udrea și cei ai lui Vasile Blaga, parlamentarul cărășean crede că în momentul de față întregul partid trebuie să se reculeagă. „Trebuie să facem o echipă puternică. PDL-ul are nevoie de o reconstrucție, lucru pe care am început să-l facem în Valea Bistrei”, a declarat parlamentarul.

Deputatul PDL a recunoscut încă de la început că îl susține pe Vasile Blaga pentru președinția partidului, însă odată ce apele s-au liniștit și conducerea PDL-ului a fost aleasă, Valeria Schelean consideră că armele partidului trebuie îndreptate în afară, către USL, și nu către membrii din interior. „În momentul de față lupta noastră trebuie să o ducem cu USL-ul, și nu cu alți membri de partid. Ce îmi doresc eu în momentul de față este unitate. Sper să fim suficient de maturi cu toții și să ne rezolvăm problemele în casă. Au fost furtuni în Caraș-Severin, însă ne putem reconstrui ca să le demonstrăm oamenilor că pot avea încredere în noi”, a mai adăugat aceasta.

1000x100 (4)

De asemenea, parlamentarul consideră obligatorie organizarea unor alegeri pentru președinția partidului în județ, ca parte din reconstrucție, fiind oricum vorba despre un interimat. Deși Nicușor Vasilescu nu a fost prezent la inaugurarea cabinetului de la Oțelu Roșu, deputatul Valeria Schelean susține că invitația a fost adresată tuturor colegilor, iar președintele interimar PDL Caraș-Severin nu a putut să fie prezent din motive pur obiective.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/