Valeria Schelean i-a trimis o scrisoare lui Ponta!

untitled design set 970x90 px

Subiectul conferinței de presă de săptămâna trecută a fost reluat de parlamentarul de Caraș-Severin, însă de această dată i-a cerut ajutor premierului, căruia i-a atras atenția că inacțiunea celor de la centru i-a băgat în depresie pe oțelari.

,,Mă văd nevoită să vă solicit și pe această cale, public, să întreprindeți toate măsurile necesare pentru ca şi muncitorii de la Oţelu Roşu să poată beneficia de astfel de resurse din Fondul European de Ajustare la Globalizare. Am văzut că pentru alții se poate, deci trebuie să puteți să le oferiți ajutor și cărășenilor”, a scris Schelean în scrisoarea adresată lui Ponta. Deputatul PNL s-a arătat nemulțumit de faptul că banii pentru reconversia profesională a muncitorilor, acordați de UE, au ajuns doar la Târgoviște și Câmpia Turzii.

În cadrul aceluiași document, parlamentarul i-a solicitat celui care conduce Guvernul României să ia măsuri și asupra activelor de la combinat, mai ales că societatea ar avea restanțe către statul român.

,,Vă cer să întreprindeți toate demersurile legale și să identificați toate soluțiile juridice prin care, în cadrul procedurii de insolvenţă a Ductil Steel, în contul creanțelor statului român asupra debitoarei, s-ar putea redobândi dreptul de proprietate asupra unei părți din activele acesteia, respectiv clădiri și terenuri amplasate pe raza orașului Oțelu Roșu. Fac această solicitare plecând de la mențiunile cuprinse în Planul de reorganizare depus de debitoare în procedura de insolvență, prin care aceasta are în vedere scoaterea din funcțiune și, ulterior, casarea unor clădiri și echipamente ale punctului de lucru din Oțelu Roșu și, mai mult, vânzarea întregului combinat”, a mai precizat Valeria Schelean în scrisoarea deschisă adresată premierului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/