Urmaşul lui Hercules bate la porţile Romei pentru centura mondială!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Sportivul Marian Ionuţ Rădulescu luptă sâmbătă seară, în capitala Italiei, pentru a schimba istoria. După ce romanii au pus stăpânire odinioară pe Valea Cernei, acum e rândul luptătorului din Băile Herculane să-l îngenuncheze pe reprezentantul Romei.

La doar 19 ani, Rădulescu e gata să-l bată la el acasă pe campionul mondial al categoriei 66,5 kg la kick-boxing full-contact, Massimo Brizi, şi să-i ia centura mult râvnită de ani buni încoace de atâţia alţi sportivi. Sportivul din Băile Herculane a fost invitat pentru acest meci datorită parcursului naţional şi internaţional de excepţie avut în ultimul an în ringul de kick-boxing. Rădulescu practică sportul de contact de la vârsta de 9 ani şi s-a pregătit timp de aproape două luni pentru marea confruntare de sâmbătă seară. El este component al echipei de kick-boxing din Băile Herculane, coordonată de antrenorul  Doru Sorin Coşei, fost sportiv de performanţă, campion naţional şi internaţional de karate full-contact.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Pe lângă performanţele lui Rădulescu, clubul de pe Valea Cernei se mai poate lăuda şi cu alte rezultate importante. Tiberius Udrescu, spre exemplu, e campion naţional la categoria 63 kg – K1. Administraţia publică locală reprezintă în momentul de faţă singurul sprijin pentru aceşti sportivi care fac o reclamă excelentă staţiunii milenare. ,,Indiferent dacă va câştiga sau nu în Italia e mare lucru faptul că a ajuns să lupte pentru titlul mondial. Prezenţa lui acolo e deja o mare performanţă. Îl vom sprijini şi de acum încolo, e un sportiv tânăr, care are timp suficient să demonstreze că e cel mai bun, dar noi sperăm să devină campion mondial chiar acum, la Roma”, a declarat Nicuşor Vasilescu, primarul din Băile Herculane.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/