UPDATE. Proteste în comuna Vermeș! Starea proastă a drumului scoate oamenii în stradă!

Răbdarea oamenilor care sunt nevoiți să străbată drumul dintre Berzovia și Vermeș a ajuns la limită. Aproximativ 20 de conducători auto amenință că vor bloca drumul județean.

Starea proastă a Drumului Județean 572, care leagă Berzovia de Vermeș, dar și pe cărășeni de Autostrada Lugoj-Nădlac, scoate din nou oamenii în stradă. Locuitorii din zonă spun că au ajuns la capătul răbdării și că s-au săturat de promisiunile autorităților. Drumul arată ca după război, dar măsurile întârzie să apară, astfel că de ani întregi, oamenii sunt obligați să treacă pragul atelierelor mecanice chiar și de mai multe ori pe lună.

Aproximativ 20 de mașini sunt acum în zonă, oamenii fiind deciși să blocheze drumul în semn de protest. Gestul le-ar putea aduce însă sancțiuni. „Sunt cam 20 de conducători cu mijloace auto care vor să blocheze drumul în semn de protest pentru starea în care se află. Sunt trei polițiști la fața locului. În momentul de față, încă negociază cu autoritățile. Dacă blochează drumul, suntem nevoiți să întocmim dosare penale pentru blocarea cu intenție a drumului public”, a declarat, pentru Express de Banat, comisar-șef Decebal Davidoiu, șeful Poliției Rutiere Caraș-Severin.

UPDATE ora 12.50

Prima rază de speranță în privința reabilitării Drumului Județean 572 Berzovia-Vermeș vine chiar de la primarul Ion Iacob Damian. Acesta susține că, după 8 ani în care a condus destinele comunei Vermeș, se simte în sfârșit băgat în seamă de autoritățile județene.

„Chiar săptămâna trecută am avut o Comisie referitor la DJ 572 unde a fost chemată și Primăria. Și chiar ne-am bucurat pentru că până acuma nimeni nu ne-a luat în calcul. S-au făcut deja ridicări topo și, din câte știu, o să intre execuția cu proiectarea la un loc pe un tronson de 10 kilometri. Chiar sunt foarte mulțumit de noul Consiliu Județean, nu dau cu noroi în ceilalți, dar până acum nu am fost chemat și n-am fost contactat pentru acest drum. Am făcut nenumărate adrese, l-am cerut și în administrarea noastră, dar nu ni s-a dat. Dar acum chiar pot să vă spun că e un început. E tot drumul marcat până la limită cu județul Timiș. Acum așteptăm să vină și finanțarea”, a declarat primarul comunei Vermeș, Ion Iacob Damian.

Edilul-șef din Vermeș estimează că lucrările efective vor începe la sfârșitul lunii septembrie, însă termenul depinde de proceduri.

În ceea ce privește mitingul de astăzi, primarul susține că a fost un protest pașnic și consideră că oamenii au ieșit în stradă pe bună dreptate. Edilul le va prezenta protestatarilor discuțiile purtate cu reprezentanții Consiliului Județean și speră ca oamenii să mai găsească puterea de a aștepta rezolvarea problemei pentru că, spune el, locuitorii și-au pierdut încrederea în autorități.

Foto: Arhivă

CITEȘTE ȘI:

Legați prin gropi de autostradă: „Parcă ai trece dintr-o zonă de război într-una de pace și liniște!”