UNPR joacă tare: 12 primari şi 2 parlamentari

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

La Conferinţa Judeţeană a UNPR Caraş-Severin, care a avut loc sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, liderii organizaţiei judeţene au anunţat obiective îndrăzneţe pentru alegerile din 2012 şi, mai mult decât atât, au precizat că, neîndeplinirea acestora duce la autosuspendarea din funcţii a tuturor organelor de conducere ale partidului.

Aproximativ 700 de delegaţi din judeţ au venit la întâlnirea cu conducerea UNPR Caraş-Severin, cu deputatul Eugen Nicolicea, senatorul Crăciun Avram, Mihail Rudeanu şi Ion Răducanu, preşedinţii UNPR Hunedoara şi Timiş, sau cu primarul Devei, Mircia Muntean. Pe scena din Casa de Cultură a urcat şi preşedintele PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, care a subliniat contribuţia UNPR la stabilitatea actualei guvernări, dacă se poate vorbi de stabilitate. „În viziunea noastră, UNPR reprezintă social-democraţia modernă”, le-a spus Frunzăverde celor prezenţi.

Primele precizări cu adevărat importante le-a făcut însă secretarul Organizaţiei UNPR Caraş-Severin, Mihai Bona. „Organizaţia UNPR Caraş-Severin îşi propune obţinerea unui număr de peste 25.000 de voturi la alegerile de anul viitor, ceea ce ar reprezenta minim 14 la sută din totalul voturilor valabil exprimate, obţinerea a 12 funcţii de primar, precum şi două locuri de parlamantar. Neîndeplinirea obiectivelor atrage după sine autosuspendarea din funcţii a tuturor organelor de conducere ale partidului de la toate nivelele şi declanşarea de alegeri interne”, a spus Bona.

1000x100 (4)

Ion Tabugan, preşedintele UNPR Caraş-Severin, s-a lăudat că, într-un an şi şapte luni de când a luat naştere partidul, Organizaţia Judeţeană Caraş-Severin a strâns peste 5.000 de membri. “Partidul se adresează tinerilor ce reprezintă viitorul acestei ţări, ei fiind cei care au nevoie de îndrumare la început de viaţă, familiilor tinere care au nevoie de sprijin pentru a-şi creşte copiii şi a se realiza din punct de vedere profesional, generaţiilor active pentru care statul nereformat este adesea un obstacol în implinirea personală şi generaţiilor care, în cursul vieţii active au contribuit la construcţia acestei ţări şi au, acum, nevoie de susţinere pentru o viaţă decentă”, a declarat Tabugan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/