Unora încă le pasă! Voluntarii din Caransebeș oferă cadouri, zâmbete și iubire!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Parcă de la an la an, în preajma sărbătorilor, suntem mai agitați, mai nervoși, mai obsedați de perfecțiune, cu programe încărcate la lucru, cu ore care parcă nu ne mai ajung, cu statul la cozi la supermarketuri care parcă își epuizează stocul în fiecare zi. Vedem cazuri sociale care ne sunt prezentate doar în aceste zile de parcă familia, copilul sau omul străzii nu ar trăi tot timpul anului în aceeași situație.

De ce trebuie să fim mai buni doar în preajma sărbătorilor, de ce trebuie să ne aplecăm spre frumos, spre liniște și lumină sufletească doar acum, de ce ne facem timp să pregătim masa în familie cu cozonac, sarmale și toate cele de-ale gurii doar acum? Când de fapt mâncăm cu aceeași gură, avem același suflet, râdem, ne bucurăm și plângem în tot timpul anului… De ce?

Poate pentru că Nașterea lui Isus ne aduce aminte în fiecare an că noi nu trebuie să uităm că suntem oameni! Cu sentimente, cu ură, cu frică, cu speranță, dar mai ales cu bunătate, acea calitate a sufletului pe care nu o găsești decât la oameni.

dăruim iubire

STPT job 1000x200

E de ajuns o privire, un gând, o vorbă, un zâmbet pentru a dărui, chiar dacă uneori ezităm să o facem. Natura Crăciunului constă în fragilitate, inocenţă, bucurie spirituală, pace sufletească. Bucuria sufletului nu constă în lucruri materiale, constă în fericirea şi emoţia venită de la alte suflete. Tocmai de aceea am urmărit parcursul membrilor Centrului de Voluntariat „Alexandra Florea” din Caransebeș, din aceste zile. Ei, pe lângă pachetele oferite celor mai nevoiași dintre noi, au oferit zâmbete, oameni în toată firea s-au pus în mintea copiilor, s-au jucat, au cules zâmbete și au oferit speranța în casele celor cu nevoi. Oameni necăjiți aflați în evidențele Serviciului de Asistență Socială din cadrul Episcopiei Caransebeș.

După cum ne-a precizat coordonatorul Petrișor Rada, spiridușii Moșului au ajutat la pregătirea darurilor pentru copiii din satele din protopopiatul Caransebeș, iar în aceste zile membrii centrului de voluntariat colindă cu mici cadouri, ce constau în alimente, dulciuri și jucării la școli, centre de copii și pe la casele celor nevoiași, pentru a culege zâmbete, în cadrul campaniei „Din iubire dăruim iubire!”.

daruri

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/