Universitatea „Eftimie Murgu” chiar ar trebui desființată! Corupție, nepotism, sclavagism, profesori de doi lei și fără demnitate, management catastrofal!

alegeri decan eftimie murgu

Mediul academic reșițean are fără îndoială și oameni de valoare, dar, din păcate, cei mai mulți dintre ei sunt doar niște intruși, promovați fraudulos la statutul de profesori universitari, de doctori sau conferențiari, în funcție doar de coloratura politică, de cât de umili sunt și cât de jos pot ține capul plecat. Niște indivizi pe care procurorii anticorupție i-au caracterizat atât de corect, ca fiind profitori ai unui sistem ilicit de îmbogățire!

În pușcărie, acolo unde le este de fapt locul, s-au dus deocamdată doar trei dintre ei. Pe unii, justiția i-a tratat cu mult prea multă blândețe. Pe alții, pur și simplu i-a ocolit. Și asta, probabil, pentru că și o parte a justiției a plecat cu buzunarele pline de la „Eftimie Murgu”! Procurorii Parchetului Înaltei Curți le-au dat ocazia celor care au condus sau conduc astăzi universitatea să scape de corupți, de cei care nu au ce căuta la o catedră universitară sau nu merită să li se spună academicieni. În momentul de față însă, o mână o spală pe cealaltă, s-a făcut front comun, scut în fața șpăgarilor și se stă cu mâna întinsă. După bani! Pentru că tupeul e la cote maxime în această universitate!

ianici si raduca

Corupția, după cum au arătat organele de cercetare penală și instanțele judecătorești, e aproape generalizată și în niciun caz nu se poate vorbi despre un caz nefericit sau două, așa cum afirma peste tot Doina Frunzăverde, fostul rector, actualmente președinte al Senatului UEM. Tocmai din acest motiv nimeni nu e interesat să înceapă curățenia. Pentru că ar trebui să plece aproape toți. Excepțiile sunt puține, iar lucrul ăsta îl știe un oraș întreg. Vinovați sunt însă toți! Și asta, pentru că au văzut toți plicurile cu bani plimbându-se prin universitate, au văzut cum sunt promovate toate nonvalorile, au predat cu toții la clase cu cinci sau șapte studenți și au constatat că inginerii și specialiștii în administrație publică, drept european sau asistență socială, absolvenți ai universității reșițene, în cel mai fericit caz lucrează ca vânzători în supermarketurile din oraș. Dar au tăcut, s-au făcut că nu văd și au acceptat ca, de la o zi la alta, universitatea să devină ceea ce este astăzi. O unitate de învățământ superior în care nu mai crede aproape nimeni, care vinde vise părinților și tinerilor, pe bani deloc puțini, care a ajuns să ridice întrebări de genul: Mai are nevoie cineva de această universitate?! Mai merită „Eftimie Murgu” să fie acreditată drept instituție de învățământ superior?! Tot mai multe voci spun că nu, iar după ce s-a întâmplat ieri, la concursul pentru desemnarea decanului Facultății de Inginerie, e tot mai clar că, astăzi, „Eftimie Murgu” a ajuns pe mâna unei găști care nu are nicio legătură cu mediul academic și cu învățământul superior.

uem

uem2

 

 

 

 

 

 

A fost ales decan, împotriva voinței sale!

După ce reprezentanții studenților au acceptat să devină niște marionete și au ajutat la boicotarea concursului pentru desemnarea decanului Facultății de Inginerie, ieri, când s-a reluat competiția dintre Sava Ianici și Eugen Răduca, s-a pus în scenă un alt scenariu. La fel de penibil! Un scenariu care a demonstrat că la „Eftimie Murgu” găsești imediat un profesor fără coloană vertebrală, umil și fără demnitate, un sclav al sistemului, și mai greu pe cineva care să rămână demn, indiferent de avantaje sau piedici. Cei șase membri ai comisiei de examinare au avut nevoie de cinci runde de vot pentru a-l putea desemna pe noul decan al facultății și au reușit performanța de a-l alege exact pe cel care a afirmat în fața lor că nu-și dorește această funcție, motivându-și candidatura prin aceea că a vrut cu orice preț ca examenul să aibă loc și, astfel, facultatea să aibă un decan ales. Mai mult decât atât, același candidat a prezentat un program managerial copiat, după cum spunea Doina Frunzăverde, în proporție de vreo 80 la sută, din programul cu care a candidat ea la funcția de rector în anii trecuți. Cu zâmbetul pe buze, Eugen Răduca a recunoscut că în programul său sunt idei luate și din strategiile altora, doar că le-a expus cu cuvintele sale. „Am rămas cu un gust amar în ceea ce privește modul cum s-au desfășurat unele acțiuni în UEMR, entuziasmul și dorința mea de a deveni decan în acest moment se poziționează la cote reduse. Aș fi dorit să pot renunța acum la acest concurs, dar Regulamentul de alegeri este astfel întocmit încât o retragere a oricăruia dintre cei doi candidați ar conduce, foarte probabil, la anularea concursului și, deci, la prelungirea crizei de management existentă în prezent și creată artificial”, a mărturisit Eugen Răduca în fața comisiei.

uem3

alegeri uem2

 

 

 

 

 

 

La UEM, unii taie iarba prin curte!

Sava Ianici, în schimb, a șters pe jos, elegant, cu strategia Doinei Frunzăverde, care a fost curioasă să afle ce măsuri concrete are în vedere pentru sustenabilitate financiară, în condițiile în care la UEM sunt sub zece studenți pe cap de profesor, adică 30 la sută sub media națională. „În primul rând aș face o reorganizare, redimensionare și optimizare a structurilor departamentale. O primă măsură ar fi ca din cele două departamente să rămână unul singur. Voi economisi indemnizație de conducere pentru unul dintre șefii de departament, voi cupla anumite laboratoare, în momentul de față multe dintre ele nu au obiectul muncii, multe există fizic, dar nu se desfășoară activități. Automat se poate restructura personalul auxiliar, pentru că și așa văd că ei mai mult tund iarbă în loc să se ocupe cu atribuțiile din fișa postului. Dânșii tund iarba sau se ocupă cu alte activități. Dacă îi controlați în timpul zilei o să aveți o mare dezamăgire! Nu e nevoie de toți! Voi umbla la programele de studiu. Consider că se pot cupla discipline între facultăți. Verificați la bibliotecă, să vedeți câte abonamente sunt făcute fără niciun rost. Unele sunt plătite în valută! Să vedem câte sunt folositoare studenților noștri!”, a spus Ianici.

Trecându-se la vot, scorul a fost egal 3-3. S-au mai ținut alte trei runde, s-a ajuns la 4-4, ca la teatru, dar nimeni nu și-a schimbat opțiunea. Până la a cincea încercare, când unul dintre votanți s-a sucit. N-a mai votat cu Ianici, ci cu Răduca! După o mascaradă ieftină, cu patru voturi din șase, Eugen Răduca a fost ales astfel decan al Facultății de Inginerie. Chiar dacă el cu gura lui le-a spus membrilor comisiei că ar fi vrut să se retragă și că Ianici e omul potrivit! Probabil că mai inspirată ar fi, în condițiile acestui circ continuu, suspendarea activității universității reșițene. Suspendarea provizorie. Până când mediul academic din Reșița va demonstra că este în stare să asigure învățământ superior de calitate, valori reale, onestitate și adevărate modele pentru tinerii de astăzi.