Unde-i lege, nu-i tocmeală! Dar până să se aplice legea în Păltiniș, e cale lungă…

Mai mulţi consilieri locali din Păltiniş au mers la Prefectură după ce primarul şi secretarul au abandonat cu totul activitatea Consiliului Local.

Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Cam aşa s-ar rezuma situaţia de la Primăria Păltiniş. Primarul Ioan Popovici ignoră efectiv voinţa cetăţenilor, exprimată prin vot, şi nu mai vrea să colaboreze sub nicio formă cu Consiliul Local. Asta nu pentru că acolo n-ar fi oameni de onoare sau care să fie interesaţi de binele comunei, ci pentru că noul partid din care face parte nu a mai reuşit să obţină o majoritate în forul local.

Chiar şi fără primar, consilierii majoritari au convocat o şedinţă extraordinară de consiliu local şi şi-au ales un viceprimar, doar că secretarul Valeriu Borlovan nu a mai redactat actele de şedinţă pentru a fi înaintate Instituţiei Prefectului.

Aşa a ajuns Corpul de Control al Prefectului la Păltiniş, pentru a lămuri lucrurile şi a reintra cu procedurile în starea normală de fapt, moment în care secretarul comunei a intrat în concediu medical.

Şase consilieri locali au venit marţi la Reşiţa pentru a discuta situaţia cu prefectul Florenţa Albu şi spun nemulţumiţi că au fost trimişi acasă până ce şeful Corpului de Control se întoarce din concediu. „Păi ce, o fi plecat cu tot cu procesul-verbal în concediu?”, se cătrăneau aceştia la ieşirea din audienţă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Nu este chiar aşa simplu. Este adevărat că în urma controlului s-a făcut un proces verbal, dar cu o soluţie pe care eu nu mi-o asum, iar acum acesta este în concediu, însă problema de acolo va fi rezolvată urgent”, spune prefectul Florenţa Albu. Aceasta mai spune că, deşi secretarul comunei ar fi acuzat presiuni, nimeni nu a făcut niciun fel de presiune, ci doar s-a cerut şi impus respectarea legii. Lege de care nu va putea face abstracţie prea mult nici primarul Ioan Popovici, chiar dacă se află la al patrulea mandat…

CITEȘTE ȘI:

Haos total în Consiliul Local Păltiniș!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/