Un vitezoman de 80 de ani a produs un accident grav pe DN 6. Patru victime au ajuns de urgență la spital!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Viteza neadaptată la condițiile de drum a făcut noi victime în acest sfârșit de săptămână. Un bătrân în vârstă de 80 de ani, care conducea un autoturism din direcția Caransebeș spre Orșova, a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă, lucru care i-ar fi putut fi fatal.

Bătrânul de 80 de ani nu a redus viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, iar din cauza carosabilului umed a derapat și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu alt autoturism condus regulamentar.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unei bătrâne în vârstă de 78 ani din Bucureşti, pasageră pe scaunul din dreapta în autoturismul care a provocat incidentul. Aceasta a fost internată la spitalul din Caransebeş. Tot acolo a ajuns și un alt bărbat în vârstă de 65 ani, tot din Bucureşti, pasager pe scaunul dreapta spate, dar și unul dintre pasagerii din autoturismul care circula regulamentar.

Și conducătorul care a provocat accidentul a fost internat la spitalul din Caransebeş, cu răni ușoare.

promovare banner maxagro

Cercetările continuă faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”. 

Foto: arhivă

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/