Un tren de lux va tranzita Banatul! Vagoane cu dușuri, mâncare și băutură, incluse în preț!

Începând din această lună, locuitorii din Banat vor circula cu un tren de 5 stele și condiții greu de imaginat pentru traficul feroviar de până acum din România!

O nouă companie feroviară le promite călătorilor condiții de lux. Este vorba despre AstraTranscarpatic, parte a grupului de firme Astra Vagoane Călători Arad. Compania are ca țintă partea de vest a țării și curse externe cu destinația Viena. „Trenul, care este o concepţie proprie a companiei, oferă condiţii deosebite, peste tot ceea ce avem acum în ţară. Printre dotări se află vagoane de dormit dotate cu duşuri, condiţiile de transport vor fi ca în avion, în sensul că vom servi la vagonul de dormit clasa I sandvişuri, cafea, apă, incluse în preţ, la cuşetă doar cafea şi apă. Va avea însoţitori de bord. Interior luxos. Trebuie văzut”, a declarat omul de afaceri Valer Blidar, acţionarul majoritar al grupului de firme Astra, pentru Mediafax.

baie tren lux

Primele probe s-au făcut pe ruta Arad-București, iar cursele comerciale sunt programate să înceapă în a doua parte a acestei luni. Pentru început, biletele se vor cumpăra din tren, după care se va implementa un sistem online, iar mai apoi tichetele de călătorie se vor găsi și în principalele gări. În primă fază vor exista două garnituri, cu câte 6 vagoane: două de dormit, trei cuşetă şi unul de clasă. Potrivit Mediafax, investiţia în conceperea trenului, a companiei de transport şi a operaţionalizării rutei se ridică la 18-20 milioane de euro.

tren lux 3

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Pentru acest an, compania arădeană are în vedere și ruta Arad-Constanța, iar mai apoi Timișoara-Baia Mare sau Timișoara-Viena.

În ceea ce privește prețul biletului, reprezentanții companiei susțin că acesta nu va depăși costul impus de CFR.

Sursă foto: Timișoara știri

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/