Un singur şofer, trei infracţiuni

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi tineri au ajuns aseară la secţia de poliţie după ce s-au răsturnat cu maşina în şanţ. Deşi a scăpat fără nici o zgârietură, şoferul a ieşit cam şifonat din toată întâmplarea. Pentru că s-a urcat la volan beat şi fără permis, trebuie să răspundă acum în faţa legii.

Poliţiştii au intervenit aseară la un accident rutier produs pe DJ 573 A, între localităţile Mercina şi Greoni. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au găsit un autoturism răsturnat în şanţ, fără plăcuţe de înmatriculare. „La aproximativ 50 de metri se aflau două persoane, un tânăr în vârstă de 29 de ani, care a condus autoturismul, şi un minor, de 17 ani”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

După ce că avea autorizaţia provizorie de înmatriculare a maşinii expirată de mai mult de o lună, şoferul nu poseda nici permis de conducere. Mai mult, nici faptul că băuse câteva pahare nu l-a oprit să urce la volanul maşinii. După ce a fost testat cu aparatul alcooltest, tânărul a fost condus la Spitalul Oraviţa, însă, culmea tupeului, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Acum, şoferul trebuie să răspundă în faţa legii pentru trei infracţiuni. „Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi refuzul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru.

promovare banner maxagro Muzeul TM

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/