Un sat din Caraș-Severin a fost luat cu asalt de zeci de tineri activi

Zeci de tineri s-au reunit în satul Milcoveni din Caraș-Severin pentru a pune țara la cale. Nu dând cu pumnul în masă, așa cum obișnuiesc unii în ziua de astăzi, ci făcând apel la spiritul civic.

Satul Milcoveni din Caraș-Severin este locul în care 40 de tineri și 5 lideri de grup din tot atâtea țări și-au dat întâlnire pentru a stabili valorile necesare unui cetățean activ, care are curajul să își expună problemele în fața autorităților și cunoaște și moda. Totul face parte din proiectul „Cetățeni activi, voluntari la mine-n sat”, implementat în perioada 31 august – 12 septembrie de Asociația Voluntariatul pentru Toți, în parteneriat cu asociațiile CoEfficient (Ungaria), FOCUS (Bulgaria), ADEL (Slovacia) și Futuro Digitale (Italia). În cadrul proiectului, care este, mai exact, un schimb de tineri, se urmărește dezvoltarea spiritului civic al participanților, implementarea conceptului de voluntariat și cum acesta poate ajuta la creșterea stimei de sine și ulterior a oportunităților de angajare. Tinerii au ocazia să cunoască stilul de viață din satele României și să afle detalii despre tradițiile și cultura țării noastre, trăind efectiv într-unul dintre satele românești.

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană, prin programul Erasmus+ mobilități ale tinerilor – schimburi de tineri.