Un pieton cu grade, accidentat de un şofer începător

Un pieton băut a fost accidentat de un tânăr şofer din Caraș-Severin. S-a întâmplat luni seara pe DN 68, în localitatea Păclișa din judeţul Hunedoara. Șoferul venea dinspre Hațeg spre Oțelu Roșu.

Potrivit polițiștilor hunedoreni, cărășeanul „a surprins și accidentat grav un bărbat de 62 de ani, din comuna Toteşti, care a traversat prin loc nepermis. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în timp ce, în cazul pietonului, rezultatul testării a indicat o valoare de 1,18 mg/l, alcool pur în aerul expirat”.

În consecință, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru a lămuri dacă șoferul are vreo vină în producerea accidentului.