Un loc de joacă și drumuri asfaltate pentru 500 de vieți din Caransebeș! Problemele cu apa, curentul și gazul mai au de așteptat!

Cartierul ACH din municipiul Caransebeș rămâne pentru municipalitate o veșnică problemă și în mare măsură fără rezolvare. Și asta pentru că modulele de locuințe au fost cumpărare de către locatari direct de la societatea Hidroconstrucția, fără a fi implicată Primăria Caransebeș.

Cele aproape 190 de module au fost construite cu peste 40 de ani în urmă sub formă de locuințe de serviciu, după care Hidroconstrucția le-a vândut locatarilor, foști angajați ai societății. Bizar este că le-au fost vânduți și câte 80 de m.p. de teren din jurul imobilului, fără a se specifica exact terenul, astfel că intabularea s-a efectuat doar pe locuință, iar terenul apare în Cartea Funciară fără o delimitare clară. În aceste condiții, oamenilor le aparțin drumurile și aleile dintre module, de fapt întreg terenul pe care sunt construite locuințele, astfel că Primăria nu poate interveni pe un domeniu privat ca să repare străzile sau să amplaseze stâlpi de iluminat public sau locuri de joacă.

Și asta ar fi cea mai mică problemă, pentru că realitatea de la fața locului este mult mai dură. Într-o întâlnire avută de primarul Felix Borcean cu oamenii din cartier, acesta a aflat adevăratele probleme cu care se confruntă locuitorii. În primul rând nu există presiune la apă. Rețeaua de apă, aparținând societății Hidroelectrica, este colmatată de ani de zile și ar trebui schimbată, însă asta e posibil doar pe cheltuiala proprietarilor, întrucât societatea Aquacaraș încasează consumul apei, restul problemelor aparțin oamenilor. De asemenea, electricitatea este plătită de locatari la societatea Hidroconstrucția, însă aceștia ar dori să plătească direct la Enel, pentru că în această vară au avut curentul tăiat pentru că Hidroelectrica nu a plătit mai departe către Enel. O altă problemă se referă la extinderea rețelei de gaz. Coloana trece chiar pe lângă locuințele oamenilor. La toate aceste probleme primarul Felix Borcean a încercat să răspundă și să găsească soluții împreună.

„Cel mai simplu de rezolvat pentru această comunitate de aproape 500 de suflete este amenajarea unui loc de joacă și asfaltarea drumurilor, pentru că oamenii au strâns semnături ca terenul să fie cedat Primăriei, pentru că nu se poate investi dacă terenul nu aparține municipiului. În rest, singura soluție ar fi ca un inginer topograf să realizeze o schiță a acestui loc cu amplasarea modulelor și anexelor ridicate ulterior pentru a putea fi reglementată situația juridică a amplasamentului”, ne-a precizat primarul Felix Borcean.