Un județ întreg fără farmacie pe timpul nopții!

Toate farmaciile cărășene își închid porțile după ora 23. Astfel, pe timpul nopții, oamenii chinuiți de dureri nu pot decât să umble prin vecini după medicamente sau să aștepte răbdători sosirea dimineații.

Cu această situație anormală se confruntă întregul județ. Chiar dacă au existat la un moment dat diferite experimente prin care farmaciile din orașele mari ale județului erau deschise prin rotație chiar și după miezul nopții, în momentul de față, durerile cărășenilor privesc lung prin vitrine medicamentele care le-ar putea alina.

Situația este cu atât mai gravă cu cât menținerea deschisă a unei farmacii, măcar în cele mai mari orașe județene, nu constituie o prioritate. Reprezentanții Colegiului Farmaciștilor invocă lipsa unei infrastructuri absolut necesare pentru remedierea problemei. În primul rând, județul se confruntă în momentul de față cu o combinație nefavorabilă de factori juridici, economici, profesionali și mai ales financiari. Legile după care mediul farmaceutic din România funcționează nu permit activitatea, pe timpul nopții, a farmaciilor, decât sub tutela unui farmacist autorizat. Astfel că asistenții farmaciști nu dețin calitatea de a face gardă. Acest impediment presupune costuri în plus, finanțe pe care județul nu și le permite în momentul de față.

,,Nu avem infastructura necesară, nu e vorba numai de Reșița, este vorba de toate orașele. Nu ne permitem la ora actuală să avem deschise farmacii noaptea. Este o combinație de factori juridici, economici, profesionali, în așa fel încât la noi nu există condiții prielnice pentru a avea farmacii deschise. Legile după care noi funcționăm spun că farmaciile trebuie să funcționeze non-stop cu farmacist specializat, asistenții de farmacii nu pot face gardă. Din cauza problemelor financiare deosebit de mari prin care trece mediul farmaceutic la ora actuală, nici nu se pune în discuție menținerea unei farmacii deschise pe timpul nopții, a declarat Pavel Roșca, președinte al Colegiului Farmaciștilor din Caraș-Severin.

Chiar dacă pe timpul nopții apar de nenumărate ori situații de urgență, în care pentru cărășenii chinuiți de dureri sau de boli obținerea unui medicament devine vitală, farmaciile sunt mai degrabă interesate de justificarea inutilă a acelor factori care nu ar permite existenţa unei instituții farmaceutice deschise non-stop.

,,Statul și-a băgat piciorul în farmacii”

Un alt motiv care periclitează găsirea unei soluții este faptul că, odată cu deschiderea lanțurilor de magazine independente, statul a scăpat din mână mediul farmaceutic. Acest lucru  permite fiecărei farmacii în parte să-și modeleze programul în funcție de preferințe, fără a ține cont de nevoile esențiale ale comunității. ,,De când s-au deschis lanțurile farmaceutice, farmacia în sine este asociată cu o afacere ordinară, nu mai primează partea umană, mai ales de când statul și-a băgat piciorul în farmacii. Este foarte greu, cumplit chiar”, a mai menționat Pavel Roșca.

În ciuda presiunilor venite atât din partea populației, cât și din partea autorităților județene, se pare că fiecare se spală pe mâini cum poate. Farmaciile lucrează după un program care-i ignoră pe cetățeni, statul închide ochii, fondurile județene lipsesc, iar farmaciștii ridică din umeri. Cert este că în acest lanț de dezinterese cărășenii ies cei mai șifonați. Acestora nu le mai rămâne altceva decât să spere că după lăsarea nopții, nu-i vor încerca dureri sau boli care presupun un tratament.

Foto: u1.ipernity.com

Comments

  1. Petru Fuchs says:

    Oare in intreg orasul Resita nu se gaseste un farmacist autorizat, chiar si pensionar, care sa tina deschis un gemulet de la o unitate pentru eventualele urgente? Oare Primaria nu poate veni in ajutorul cetatenilor sai in cazurile in care un om are nevoie de un medicament pentru durerile aparute noaptea? Oare un aviz al consilierilor locali pentru deschiderea unei noi farmacii nu poate fi conditionata de asigurarea si a unui serviciu intre orele 23 si 7?