Aglomeraţie pe pârtiile de pe Muntele Mic

casinoherculane by sungarden

Vremea frumoasă şi zăpada care măsoară peste 1,5 metri sunt principalele motive pentru care cele cinci pârtii de pe Muntele Mic sunt pline de schiori de toate vârstele, mai ales că sezonul este aproape de încheiere. După ce ieri au participat în număr mare la Cupa Cerbul, cei mai mulţi au rămas peste noapte pentru încă o zi de distracţie la altitudine.

Utilajele au ieşit încă de azi-noapte ca să refacă pârtiile, pentru ca dimineaţă acestea să se prezinte în condiţii excelente. Cerul este senin, soarele străluceşte, astfel că primii schiori şi-au pus clăparii în picioare încă de la primele ore ale zilei.

publicitate online in ziar Express de Banat

Chiar dacă sezonul este pe sfârşite, proprietarii de hoteluri şi pensiuni de pe Muntele Mic speră să îl mai prelungească măcar cu două săptămâni. Ca urmare, weekend-ul viitor iubitorii de sporturi de iarnă sunt aşteptaţi la inaugurarea nocturnei pe pârtia Borlova, cea mai nouă din staţiune. Ar fi bine să nu lipsiţi pentru că se lasă cu petrecere cu muzică bună şi vin fiert chiar pe pârtie. Iar peste două săptămâni vor fi organizate Serbările zăpezii, probabil ultima şansă de a mai profita de un weekend de schi.

Cât costă distracţia pe Muntele Mic

După aproape 22 de kilometri de la ieşirea din Caransebeş, pe şoseaua DJ 608A, se ajunge la staţia celui mai lung telescaun din ţară, care măsoară aproape 3,5 kilometri. Călătoria la 800 de metri înălţime durează cam 40 de minute şi costă 35 lei, bani în care intră atât urcarea, cât şi coborârea.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Ski Pass-ul pentru o zi costă 75 lei, iar cartelele pot fi achiziţionate din patru locaţii: staţia de plecare a telescaunului, staţia de sosire a acestuia, de la teleschiul de pe pârtia Felix, precum şi teleschiul pârtiei Borlova. Pentru două zile de acces la teleschi veţi plăti 120 lei, iar preţul unei cartele pentru trei zile costă 140 lei. Tarifele pentru copii sunt de 15 lei pentru şase puncte, o urcare cu teleschiul însemnând un punct.

În weekend, pentru o noapte de cazare veţi plăti între 100-130 de lei pe noapte, pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus. În timpul săptămânii preţurile scad şi la jumătate pentru aceleaşi servicii.

Dacă plănuiţi însă o minivacanţă, puteţi opta pentru un pachet turistic. Cinci nopţi de cazare cu mic dejun inclus şi cinci zile de ski pass pe pârtie costă 99 de euro de persoană.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157629198953256″]

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/