Membrii Asociației Muntele Mic Extrem se țin de cuvânt și în acest weekend invită voluntarii în Poiana Mărului pentru a punte PUNCT indiferentei. După Muntele...
Planurile omului de afaceri Gabriel Olariu privind redeschiderea aeroportului din Caransebeș, garantează vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, vor fi susținute atât timp cât respectă întrutotul prevederile...
Seceta din ultima perioadă, dar şi comportamentul unor administratori din cadrul Romsilva au făcut ca farmecul cascadelor din Munţii Banatului să dispară în luna octombrie...
Centrul de Informare Turistică de la Turnu Ruieni își dovedeşte și nu prea utilitatea în acest moment, în opinia primarului Mihai Mărălescu. Însă va fi...
Șase zboruri suplimentare București – Timișoara și retur vor fi introduse începând de duminică! Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a anunțat că, odată cu...
Dezvoltarea turistică a zonei Poiana Mărului – Muntele Mic este în atenția primarului comunei Zăvoi, Doru Cîrdei. Din Zăvoi până în Poiana Mărului sunt 25...
Ciprian Gaica, președintele Asociației Muntele Mic Extrem, cuplează cele două acțiuni de ecologizare în acest an, astfel că la sfârșitul următoarelor două săptămâni voluntarii se...
Răsfățul din hotelurile de patru stele din zona Parcului Vicol din Băile Herculane este perturbat de atmosfera de cârciumă ieftină de la terasele din zonă,...
Dacă în primul an de la inaugurarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică al municipiului Caransebeș au vizitat centrul, aflat în zona Parcului Dragalina,...
În urma demersului mai multor organizații de mediu din Banat, pădurea de lângă Prisăcina este salvată, la fel și cea de lângă Scărișoara, amândouă în...
„De ce ne trebuie compartiment de turism în primărie dacă noi nu avem dezvoltate zonele turistice pe care ar trebui să le prezentăm celor interesați?!”,...
Orașul-stațiune Băile Herculane trăiește preponderent din turismul balnear. Primăria se implică în dezvoltarea infrastructurii pentru a putea fi dezvoltate serviciile și a putea oferi, prin...
Orașul Moldova Nouă devine tot mai curtat, pe partea de turism, și asta datorită exploatării bunului cel mai de preț (de factură naturală) – Dunărea....
Autorizarea Aeroportului Caransebeș pentru transport internațional de pasageri, dar și pentru transport de mărfuri, e anunțată ca sigură de senatorul PNL Marcel Vela, chiar dacă...
Omul de afaceri Gabriel Olariu nu a vorbit despre autorizarea și repunerea pe harta aviatică a aeroportului din Caransebeș până nu s-a convins că acest...
Veste fabuloasă pentru turismul din Caraș-Severin, pentru mediul de afaceri, dar și pentru cei care călătoresc de obicei cu avionul, cu plecare din Timișoara! Au...
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că e gata să înceapă lucrările la fostul Sanatoriu Militar „Regele Ferdinand” din Băile Herculane, impresionanta clădire care a stat ani de...
Consiliul Județean Caraș-Severin s-a asociat cu primăriile din Reșița și Văliug pentru a dezvolta domeniul schiabil Semenic, numai că infrastructura rutieră mai are de așteptat...
Hurduzeu, Popa și Blaga continuă demersul lor comun pentru dezvoltarea domeniului schiabil care va cuprinde întreaga zonă alpină Semenic. Terenul e pregătit pentru accesarea de...
Episcopia Caransebeșului și-a asumat întreaga vină după apariția pe rețelele de socializare a mai multor imagini cu mizeria lăsată pe Muntele Mic la finalul pelerinajului...
Vacanța mare și zilele călduroase și-au luat rămas bun, lăsând loc săptămânilor tomnatice și liniștitoare ale căror zile pot fi petrecute pe malul unui lac,...
Dezvoltarea turismului în Clisura Dunării depinde de mobilizarea tuturor celor implicați (primari și pensiuni) pentru stabilirea unei strategii complementare vizavi de proiectul: „Viitorul dezvoltării și...
Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă. Se tot vorbește despre potențialul turistic al județului Caraș-Severin și în special de frumusețile unice din...
Nici anul acesta cunoscutul om de media Lucian Mândruță nu a avut stare și a efectuat o deplasare cu bicicleta la Cazanele Dunării și, apoi,...
Sezonul estival și vacanța mare au rămas deja o amintire pentru mulți, dar operatorii de turism nu și-au închis definitiv porțile, chiar dacă luni sună...
Romeo Dunca, cunoscutul om de afaceri cu investiţii pe Muntele Mic, anunţă că tocmai a primit o amendă-record de la poliţiştii comunitari din Turnu Ruieni....
Termenul impus de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru finalizarea lucrărilor de ecologizare în zona Moldova Nouă (iulie 2018), nu va putea fi respectat...
În ultimul an, administrația comunei Glimboca a început o campanie de intabulare a domeniului public și privat al comunei. Până la această oră, s-au intabulat...
Ministerul Turismului a promovat, alături de Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, o Hotărâre de Guvern care introduce încă 7 localități, din 6 judeţe, în lista...
Cristian Bîtea, director executiv în Palatul Administrativ, prezintă o Analiză SWOT care arată un adevăr trist și mai mereu ocolit: n-am fost în stare să...
Pentru infractorii cu gulere albe s-a putut înstrăina orice, pentru cârciumari și bișnițari s-a autorizat orice fel de construcție, chiar și în parcul din centrul...
Grupul Hotelier Bacolux strigă catalogul în stațiunea de pe Valea Cernei. Luna septembrie aduce oferte de top și reduceri avantajoase pentru toți turiștii care vor...
Timișoara este centrul unui joc interactiv. Memo Game va fi lansat în curând și face parte din proiectul „Timișoara la cutie”. Memo Game este primul joc de memorie dedicat...
Premii dulci la vânătoarea de ouă de la Iulius Town. Iepurașul vă așteaptă!
Veste de damă – află cele 3 beneficii principale ale acestora
Literatură SF! După Timișoara și Budapesta, Cenaclul „Wells” își lansează antologia și la Lugoj
Festivalul – concurs „Lada cu zestre” ajunge la Giarmata, în weekend