Trei zile de petrecere la Băile Herculane!

Staţiunea de pe Valea Cernei se pregăteşte de sărbătoare. Zilele oraşului au ajuns la cea de-a 13 ediţie.

E deja tradiţie ca în luna septembrie, timp de trei zile, liniştea specifică Băilor Herculane să fie înlocuită de muzică şi bună dispoziţie. În perioada 6-8 septembrie, în centrul vechi al staţiunii, Primăria şi Consiliul Local organizează ,,Zilele Oraşului Băile Herculane”. Evenimentul are loc în cadrul proiectului ,,Băile Herculane – Emblema turistică a Banatului montan”.

Vor fi trei zile pline de surprize pentru localnici, dar şi pentru turiştii aflaţi în staţiune. Organizatorii au pregătit spectacole de folclor şi dans, muzică uşoară pentru cei tineri, expoziţii de mesteşuguri tradiţionale şi multe altele. Vor urca pe scenă formaţia condusă de Doru Ţăranu, formaţia ,,Dragan Zikic” din Serbia, Mona-Lisa Sufan, Cristina Spătar şi grupul Talisman.

Pe durata desfăşurării evenimentului, strada din centrul staţiunii va fi închisă, traficul rutier fiind deviat.