Trei puncte, două galerii şi o demisie. Guardia Rosso-Nera îi cere lui Carol Gurgu să plece din Valea Domanului!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

FCM 2012 Reşiţa a trecut pe teren propriu cu scorul de 2-0 (1-0) de Millenium Giarmata, a treia echipă a clasamentului seriei a IV-a din Liga a III-a de fotbal.

Echipa încropită în iarnă, odată cu instalarea lui Carol Gurgu în fotoliul de şef al clubului-fanion al oraşului, a început să adune puncte, chiar dacă nu se poate spune că impresionează. Atmosfera în Valea Domanului rămâne însă tensionată. Noul preşedinte a reuşit să-şi pună în cap printr-o serie de măsuri pripite cei mai vechi susţinători ai echipei. Nu mai vin în număr la fel de mare ca altădată pe stadion, dar sunt aceia care aduceau bani de acasă sau cerşeau pe la tot felul de firme ca să dea o masă fotbaliştilor ce jucau sub culorile roş-negre cu burta goală. Dacă etapa trecută de acasă a „împrumutat” galeria echipei de handbal pentru a-i susţine pe băieţii lui Roco Sandu, acum, Gurgu a dotat mai mulţi prichindei cu tricouri, vuvuzele, steaguri şi tobe. Noua galerie, poziţionată şi ea la Tribuna a II-a, este condusă de Manu Grigore, fosta gardă de corp a vedetelor de la Hollywood care au vizitat Italia. A ieşit ceva în genul „Los Platanos”, celebra galerie pe trompetişti pe care FC Naţional o avea în prima divizie. Marcel Guşcă şi băieţii din Guardia Rosso-Nera l-au declarat persona non grata pe Gurgu şi i-au cerut în mai multe rânduri demisia. Fanii l-au contestat şi pe primarul Stepanescu, pe care îl bănuiesc că nu este străin de ultimele mişcări din Valea Domanului.

 

YouTube video

 

untitled design set 970x90 px

Revenind la joc, prima parte a fost dominată de oaspeţi, fără însă să-şi creeze prea multe situaţii clare de gol. Reşiţenii s-au dovedit mai oportunişti şi, cu două minute înainte de pauză, Staicu a reuşit să deschidă scorul. Giarmata nu s-a grăbit să alerge după egalare şi, la opt minute de la reluarea jocului, Breşneni a transformat un penalti pentru 2-0, încheind socotelile destul de devreme. Şi asta pentru că elevii lui Roco Sandu au ştiut în primul rând să ţină de minge şi să pună din când în când şi poarta adversă în pericol. FCM 2012 Reşiţa a mai adunat trei puncte în clasament şi abordează cu optimism meciul de peste două săptămâni cu Pandurii II Târgu Jiu, tot de pe teren propriu. „Am pătimit foarte mult, dar era normal, pentru că am întâlnit o echipă de locul trei, o echipă cu jucători care au evoluat şi prin prima divizie, prin a doua, deci era normal să fie greu. Sunt bucuros pentru cele trei puncte”, a declarat Roco Sandu. Carol Gurgu s-a bucurat şi el pentru victorie, dar scandările galeriei nu i-au picat deloc bine. „Cred că victoria o merită actorii din teren, au jucat foarte bine. Sper ca mâine, poimâine cele două galerii să fie una singură, dar a fost un spectacol şi i-au împins pe băieţi în faţă şi au câştigat un joc care pentru noi a fost foarte important. Jucăm mai bine, mai serios, de altă natură faţă de tur, toate lucrurile cred eu că merg spre bine şi asta se şi vede”.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157633227350405″]

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. Petru Fuchs says:

    O victorie cu atat mai pretioasa cu cat a produs prima infrangere a celor de la Millenium Giarmata neinvinsi pe terenurile din deplasare de la inceputul campionatului! O alta premiera o reprezinta a doua victorie consecutiva pe teren propriu dupa ce in intreg turul nu reusise decat o singura victorie in Valea Domanului!

  2. robert says:

    marcel crd ca ar trebuii lasate toate divergentele la o parte si sa fim realisti… echipa joaca… i-am vazut in 2 meciuri acasa au marcat 6 goluri nu au primit nici unul… in tot turul nu stiu exact cate goluri au marcat pe teren propriu…. se vede altceva echipa se exprima bn in teren…. se creeaza ocazii… adversarul nu isi creeaza ocazii de joc….. cu acest lot plus 2 3 jucatori se poate aborda o promovare la anul…. haide-ti sa lasam echipa in pace sa joace fotbal si sa ii sprijinim … pentru k se poate creea ceva … daca se ajunge la un numitor comun din partea tuturor…. primar presedinte antrenor galerie… etc

  3. adriang_18 says:

    Vrem CSM-ul inapoi.

  4. UltrasResita says:

    Vrem CSM-UL INAPOI !!! , SINGURA IUBIRE !!! Pleaca Gurgu !

  5. flo says:

    pt robert- nu te supara dar ti se pare ca galeria nu ar vrea binele echipei.,Eu sunt unul din galerie si as fi avut ceva de spus daca gusca avea ceva cu echipa sau gresea,dar nu mi se pare normal ca “domnul presedinte”sa nu aibe si el un cuvant de spus si sa fi asa de “calcat” in picioare de primar si sa-l tot ridice in slavi si mai stiu eu ce.In al doilea rand nu mi se pare normal sa pui niste copii si sa le dai niste steaguri si niste vuvuzele sa faca ei galerie doar pt k asa vrea primaru si k asa a zis el,iar daca domnu presedinte avea ceva de spus dadea un telefon lui marcel si ii spune”ba omule hai sa ne vedem sa vorbim si sa facem in asa fel sa fie bine pentru echipa hai sa tragem toti la aceeasi caruta” nu asa cum a facut el

    1. robert says:

      flo…..oarecum ai si tu dreptatea dar gurgu este numit. primarul trage sforile gurgu executa…. exact ca si un sudor din uzina caruia ii spune inginerul ce trebuie sa faca…. nu ii caut scuze lui gurgu…. si nu sunt fanul lui…. dar ceea ce vad si sunt realist echipa joaca fotbal…. marcheazat goluri isi creeaza ocazii……joaca un fotbal placut… in limitele ligii a 3 a…..toata stima pt bobar ce a facut ca si infrastructura k si tot…dar sa tinem cont k bobar are o situatie financiara mult mai buna decat gurgu si sia permis din banii personali sa dea la echipa…. toata stima…. dar sa fim realisti k si echipa si joc bobar a vrut dar a dat gres si cu stoican si cu barbu…. tot knd era leo echipa mai juca ceva…..echipa a marcat in 2 meciuri 6 goluri fara sa primeasca vreunul…. incepe sa adune puncte din deplassare…. exceptie motru unde sa stie cum castiga motru acasa…..ideea este sa lasati deoparte divergentele si tot si sa tragem toti la o caruta… avuta o discutie cu primaru cu gurgu cu rocco si cu marcel si facut un numitor comun pt k la anu se poate ataca promovarea cu acest lot plus 2 3 achiziti maxim

  6. Costin says:

    galeria merge doar pe interes in frunte cu Gusca, este slaba, foarte slaba

  7. AlexCV says:

    Ce interes ma ? De la cine ? Esti nebun la cap ? ,,Costin,,

  8. flo says:

    robert….ok sunt de acord cu tine ca “domnu” CAROL executa ce zice primaru si face ce zice el dar nu este normal sa faci ce a facut el sa sppui k galerie are un ineres si k marcel are interes si k noi nu vrem binele echipei,pai asta ar insemna k suntem nebuni la cap si ne vrem raul echipei noastre de suflet care o fi “afc,cs,csm scolar” sau cum so numi.Pana la urma noi nu vrem decat o echipa care sa intre pe teren si sa joace si sa demonstreze k merita sa stea aici si inca ceva nu am cerut sa ni se faca acum echipa sa jucam in liga1,noi am cerut doar o echipa care sa se bata cu inima si cu sufletu nu asa sa joace doar k sa isi ia bani si apropo cand era Bobar erau 1-2 jucatori cu salar de 2000 de lei acum sunt vro 4-5 care au si salar mai mult.

  9. radu says:

    mai baieti voi nu vedeti k gurgu ii mai rau k un prim-secretar de partid de pe vremea lui ceausescu. de ce? am ajuns eu din arad sa nu mai cumpar fotbal vest din cauza lu’ gurgu—la fiecare interviu multumeste d-lui primar,nu-i interviu cu el sa nu-l laude pe primar. nu vreau sa jicnesc pe nimeni dar d-nul gurgu este un tucator de dosuri de primar. d-nule gurgu, amiteste-ti ce-ti spun acum ”apa trece pietrele raman”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/