Transparenţă în opacitate la instituţiile publice

Romania Curata

Raportul Alianţei pentru o Românie Curată privind transparenţa în instituţiile publice, prezentat în 28 aprilie în cadrul unei manifestări-eveniment găzduite de Palatul Administrativ din Reşiţa, a scos la iveală multe neajunsuri!

Autorităţile mai degrabă se joacă în județ cu cele două legi ale transparenţei, 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi 52/2003 privind transparenţa decizională, iar răspunsurile autorităţilor, atunci când se transmit, de multe ori fie sunt ilare, fie ascund o tentativă evidentă de mascare a refuzului transmiterii informaţiilor solicitate.

S-a adus în discuţie chiar situaţia prin care Ministerul pentru Dialog Civic a apreciat site-ul Consiliului Judeţean Caraş-Severin ca fiind cel mai calitativ, din punctul de vedere al respectării Legii informaţiilor publice. Însă doar site-ul CJ,  nu şi instituţia în sine! Jurnalistul Cristian Franţ a subliniat că în aplicaţia „Ia Statul la întrebări”, de pe portalul România Curată, chiar sunt întrebări la care nu s-a primit răspuns, ulterior postând pe pagina de Facebook a evenimentului şi print screenuri cu solicitările nerezolvate din aplicaţie.
În opinia jurnalistului, nivelul de opacitate şi lipsa de transparenţă a instituţiilor publice nu fac altceva decât să devoaleze gradul de corupţie din România. „Am vorbit şi de Raportul pe 2014. Dorinţa noastră nu a fost să facem acum o prezentare exhaustivă şi să plictisim lumea, ci am vrut ca informaţiile despre munca noastră şi despre acest portal, care se numeşte «România Curată», să ajungă la public, să aibă idee despre ce anume conţine acest portal, să intre pe el şi să citească articolele sau chiar să scrie, în măsura în care trăiesc ceva ce s-ar potrivi cu ceea ce scriem noi, zi de zi, pe româniacurată.ro. «România curată» nu este un ONG, ci un grup de ONG-uri, care au ca lider de proiect Societatea Academică din România, aşa cum sunt şi multe alte personalităţi care girează acest site şi pe care îi numim generic «prietenii României Curate»“, a subliniat Cristian Franţ.

La manifestare au participat, alături de noul prefect al judeţului, Florenţa Albu, cadre didactice universitare, voluntari din organizaţii nonguvernamentale, jurnalişti, cetăţeni de toate vârstele şi din diverse zone profesionale ale judeţului Caraş-Severin.

 

Express de Banat şi Vocea Oraviţei sunt parteneri media ai României Curate.