Tradiții din Banat în Săptămâna Mare

Săptămâna Mare sau Neagră, așa cum este numită săptămâna dinaintea Paștelui, este o perioadă specială pentru bănățeni.

Potrivit tradiției, ea este dedicată curățeniei, începând chiar cu Lunea Curată, ziua în care gospodinele încep curățenia de Paște, și aranjării mesei festive din noaptea de Înviere. Ziua de marți este numită Marțea Încheiată, în această zi nu se sparg nuci, tradiția spunând că dacă spargi nuci nu ai parte de miezul de nucă, pentru că acestea ar fi cumva „încheiate”, adică greu de decojit.

Joi este o zi specială, Joia Mare, căci în această zi se vopsesc ouăle pentru Paște și se organizează o procesiune solemnă cu pâinea și vinul din care se face pasca în noaptea Învierii. Spre seară se vopsesc ouă roșii, căci în seara zilei de joi Iisus a fost răstignit, la evrei ziua începând odată cu apusul soarelui, și nu la ora 24! În această seară, în foarte multe sate din Banat se fac focuri mari, fie în fața caselor, fie la cimitir, se stă în noapte și se păzesc focurile, iar cei tineri sar deasupra flăcărilor, crezând că astfel se păstrează prosperi și sănătoși.

Banatul rămâne o zonă cu bogate și frumoase tradiții pascale, care încep imediat ce se intră în post și continuă până în Săptămâna Patimilor, iar în Joia Mare culminează cu focurile care se aprind la miezul nopții în cimitire pentru a încălzi sufletele celor mutați dincolo de morminte. „Focurile sunt aprinse în noaptea de miercuri spre joi și ard în cimitire toată noaptea. Sunt aduse niște lespezi de lemne, în trecut acestea erau niște bețe din lemn de alun. Fiecare familie aduce o ulcică cu tămâie și tămâiază mormintele străbunilor pentru îndepărtarea duhurilor rele”, a relatat pentru AGERPRES etnologul Muzeului Satului Bănățean, Maria Mândroane.

Potrivit etnologului, în Joia Mare se împart colăcei și alte dulciuri pentru sufletele morților. „În Joia Mare, bunica ne trezea în zori, făcea focul în vatră și cocea colăcei care erau dați de pomană, în cimitir, pentru sufletele morților. Tot în Joia Mare aprindea în curtea casei trei focuri. Apoi mergeam la cimitir cu coșul cu colăcei, cu dulciuri, bomboane, cu rahat și o sarcină de lemne subțirele, pentru a aprinde cu ele focul. De obicei, dacă erau mai mulți morți, se aprindea un singur foc mare, iar dacă morții familiei erau mai puțini, atunci se aprindea câte un foc lângă fiecare mormânt în parte și se spuneau rugăciuni pentru sufletele morților, care erau chemați să vină acasă, să petreacă sărbătoare împreună cu ai casei, pentru că de Înviere se deschid Cerurile”, a precizat Maria Mândroane.

În Banat, tot în Joia Mare sau Joia Neagră, numită astfel după săptămâna de post aspru în care ne aflăm, se vopsesc ouăle, care se roșesc în amintirea sângelui curs din rănile Mântuitorului Hristos.

Prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, prorector al Universității de Vest Timișoara și etnograf, remarcă o distincție între Postul Crăciunului și cel al Paștelui, primul evoluând spre bucurie, iar cel de-al doilea, spre un moment de maximă smerenie, înainte de bucuria Învierii.

„În Banat, începutul Postului Paștelui este o sărbătoare primordială populară, în vreme ce finalul postului este o sărbătoare care se purifică, în care componenta religioasă devine absolut esențială (…). Personal, sunt legată de ceea ce se petrece încă în multe sate din Banatul de Munte, în dimineața Joii Mari, când chiar la miezul nopții sau, în unele sate, mai către dimineață, familiile aprind focuri pe mormintele strămoșilor. Sunt prezente în cimitir focurile, pentru că morții se întorc în mijlocul nostru și așteaptă să fie primiți. Este o formă de relație caldă și foarte apropiată cu strămoșii, aceea ce urmează să se întâmple în ziua de Paște. Este vorba tot despre morți care învie, care sunt suflete benefice și care dau sens vieții, doar că într-un ritual popular, ascuns și discret din noaptea de Joi Mari”, a detaliat pentru AGERPRES prof. Otilia Hedeșan.

Toate aceste obiceiuri din Postul Paștelui, care culminează cu Noaptea Învierii, au dăinuit la români pentru că au fost pline „de credință, de nădejde și de dragoste, iar cea mai mare dintre acestea este dragostea“, după cum spune Sfântul Apostol Pavel într-un imn al iubirii creștine, a mai apreciat etnograful timișorean. De vineri, imediat după ce în biserică se face vecernia punerii în mormânt, oamenii păzesc mormântul lui Iisus, până la Înviere. Sunt sate în Banat care și în vremurile noastre păstrează obiceiul costumării în soldați romani și se plimbă prin sat ori curtea bisericii, amintind de momentul biblic când Sinedriul a cerut lui Irod pază cu soldați pentru mormântul lui Iisus.