Tradiție și lumină din suflet de copil! Pentru vârstnicii din Anina! [FOTO]

Tradițiile specifice sărbătorilor, dar și bucuria de a dărui celor aflați în nevoie au fost „materiile” predate, zilele acestea, copiilor care învață la școala din Celnic, Anina. Iar cei mici s-au dovedit a fi elevi extrem de silitori.

Copiii care învață la Școala Generală Nr. 1 din Anina au avut parte, în Joia Mare, de „cursuri” cu care nu se întâlnesc zi de zi. Româna, matematica sau biologia au fost înlocuite de tradiție, bunătate și dărnicie. Așa se face că cei mici, la inițiativa directoarei instituției, Floarea Daniela Rogobete, au trăit bucuria de a vopsi cu mâna lor ouă de Paște. Fără substanțe chimice sau alte soluții din comerț, ci doar cu produse naturale: ceapă roșie și iarbă.

După ce au vopsit ouăle, elevii, însoțiți de cadrele didactice, au făcut o bucurie bătrânilor găzduiți de azilul din localitate. Cei aproximativ 50 de beneficiari ai căminului au ciocnit ouă cu cei mici și s-au arătat surprinși, dar și bucuroși de inițiativa instituției de învățământ.