Tradiţia şi tinereţea au un numitor comun la Bocşa: Festivalul ,,Tata Oancea”!

Festivalul de Creație și Interpretare a Poeziei în Grai „Tata Oancea” şi-a deschis porţile celei de-a 38-a ediţii. 150 de copii au urcat pe scena Casei de Cultură din Bocşa. Marele premiu i-a fost acordat lui  ION ALBU  din Berzovia, participant de mulți ani la acest eveniment emblemă a Bocșei.

Un du-te-vino constant, copii de mai toate vârstele, emoţii mai mari sau mai mici, costume populare frumoase făcute de rude sau moştenite din bătrâni, grai blând, frumos rostit după cum a fost învăţat de la părinţi şi bunici şi repetat la şcoală, o atmosferă caldă într-o sală de spectacol bine pregătită să primească micuţii recitatori – Festivalul de Creație și Interpretare a Poeziei în Grai „Tata Oancea” a început astăzi cu secţiunea de interpretare, copii. Mâine, de la ora 17.00, adulţii vor valorifica graiul bănăţean prin interpretare, dar şi prin creaţii proprii, iar printre versuri îşi va face loc şi muzica şi dansul, într-un spectacol care aduce publicului bocşean o ofertă folclorică completă.

,,Festivalul acesta este ceva special pentru întreg arealul pentru că este cel mai longeviv festival  de  poezie din România. Dacă celelalte festivaluri se adresează doar poeziei scrise, Festivalul ,,Tata Oancea” se adresează şi poeziei rostite. La această ediţie avem circa 150 de copii înscrişi din 17  grădiniţe şi 25 de şcoli şi licee din judeţele Caraş-Severin şi Timiş“, a spus principalul organizator, dar şi prezentator de numeroase ediţii, Ioan Liuţ, care a mai spus că, timp de două zile, ,,Bocşa va fi capitala graiului bănăţean”.

Au fost şi peripeţii pentru concurenţii care au sosit dinspre Caransebeş. Un accident produs între Reşiţa şi Caransebeş a blocat şoseaua şi i-a întârziat pe participanţii înscrişi în Festivalul ,,Tata Oancea”. Aceştia au depăşit zona afectată luând-o ,,pe arătură”, pe lângă DN 58.

,,Nu se punea problema să ne întoarcem, aşa că am coborât din maşină, am mers pe jos până după unde a fost tir-ul răsturnat, şoferul a dus maşina prin arătură şi am urcat mai încolo şi ne-am continuat drumul“, ne-a povestit o mămică sosită cu feţiţa, dar şi doi nepoţei.

Pregătirile pentru festival sunt serioase şi au necesitat timp pentru concurenţii care au urcat astăzi pe scenă. Au fost din Bocşa, Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Oraviţa, Arad, Şiria, Ocna de Fier, Turnu Ruieni, Maşloc, Zlanga, Zerveşti, Valea Timişului, Glimboca, Gherteniş, Biniş, Bucova, Sînandrei, Teregova, Rusca Montană, Margina şi Făget. Munca membrilor juriului nu este deloc uşoară. Mai exact a președintelui Tiberiu Popovici din Bocșa, a interpretei de muzica populară Cătălina PÎȘLEA din Reșiţa şi Ioan VĂCARIU din Timişoara.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157646732078783″]

,,Am mai participat la aşa festival. Vin de la Caransebeş şi am recitat ,,Ăl mai tare om din lume” şi a ales-o mama. Costumul e de la o colegă de-a lu’ buna“, am aflat de la o micuţă recitatoare proaspăt scăpată de emoţiile scenei.

festivalul Tata Oancea 2014

,,Eu vin din Timiş, de la Alioş. M-am pregătit cu ajutorul mamei. Costumul îl am de la nişte dansatori din Alioş. E compus din papuci care se numesc tămpăloşi, ştrimfi de lână, şoareşi, cămeaşă şi laibăr“, ne-a explicat un alt concurent sosit la Festivalul ,,Tata Oancea” din judeţul vecin.

concurent festival Tata Oancea 2014

O a doua zi, la fel de frumoasa pentru graiul banatean!

La secțiunea pentru adulți a Festivalului “Tata Oancea” s-au înscris 16 concurenți din: Oravița, Timișoara, Arad, Brănișca (Hunedoara), Cornea, Jebel (Timiș), Bocșa, Ocna de Fier, Gherla (Cluj), Poina Ilvei (Bistrița-Năsăud), Berzovia, Mesici (Serbia), Vîrșet (Serbia). Juriul acestei secțiuni a fost format din președinte prof. Ion Ghera din Ohaba-Mâtnic, dr. Ion Căliman din Făget și Pătru Andraș din Caransebeș.

  • PREMIUL SPECIAL A STUDIOULUI DE RADIO ROMÂNIA TIMIȘOARALIVIA ILCĂU (TIMIȘOARA)
  • PREMIUL SPECIAL AL TELEVIZIUNII BANAT TV REȘIȚACRISTINA DOINA BODNARIUC (BOCȘA)
  • PREMIUL SPECIAL A CASEI ORĂȘENEȘTI DE CULTURĂ BOCȘAALINA VELIMIROVICI (ORAVIȚA)
  • PREMIUL REVISTEI „TĂT BANATU-I FRUNCEA”GHEORGHE HODREA (ARAD)
  • PREMIUL SPECIAL AL PRIMĂRIEI ORAȘULUI BOCȘAMARIA POPA (BRĂNIȘCA – HD)
  • PREMIUL SPECIAL AL AOCIAȚIEI SCRIITORILOR ÎN GRAI BĂNĂȚEANTIBERIU POPOVICI (BOCȘA)
  • PREMIUL SPECIAL AL JURIULUIGRIGORE GUZU (POIANA ILVEI – BISTRIȚA-NĂSĂUD)
  • PREMIUL AL III-LEA:
    • DORU SORIN NICOLAE ION (GHERLA-CLUJ)
    • PETRU BRÎNDA (CORNEA)
    • CARLA-FLORENTINA CIOCA (BOCȘA)
  • PREMIUL AL II-LEA:
    • IOAN VĂCARIU (TIMIȘOARA)
    • ALIN-LIVIU DIRINA (JEBEL –TIMIȘ)
    • ILEANA MUSTA-MĂRAN (VÎRȘEȚ – SERBIA)
  • PREMIUL I :
    • GHEORGHIȚĂ BREBENAR (OCNA DE FIER)
    • TODOR GROZA DELACODRU (MESICI – SERBIA)

Marele premiu al  Festivalului de Creație și Interpretare a Poeziei în Grai „Tata Oancea” i-a fost acordat lui  ION ALBU  din Berzovia, participant de mulți ani la acest eveniment emblemă a Bocșei.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649080374232″]

S-au ales castigatorii si la sectiunea copii

Premiile I, la sectiunea interpretare copii, au fost acordate pe grupe de varstă.

La cilclul prescolar, PREMIUL I a revenit următorilor:
Bucșă Rucsandra Ioana – Grupa mare, Grădinița PP „Tinker Bell„ Bocșa, coord. prof. Jurchescu Ana
Bălan Diana – Grupa mare, Grădinița PN 1 Bocșa, coord. prof. Miloș Luminița
Ciuciulin Sara-Maria – Grupa mare, Grădinița PN ocna de Fier, coord. prof.Olteanu Simona Claudia
Maradin Iulian – Grupa mijlocie, Grădinița PN Valea Timișului, coord. prof.Bona Tarța Livia Tincuța
Gogoașă-Cornea Lorena-Andrada – Grupa mare, Grădinița PP4 Caransebeș, coord. Boieriu Marilena

La ciclul primar, PREMIUL I a fost acordat de juriul festivalului:
Retegan Alexandru Marian – Clasa I, Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Șiria, coord. prof. Olimpia Simarton
Bălan Marius George – Clasa I, Școala Gimnazială „Romul Ladea” Oravița, coord. prof. Alina Velimirovici
Fâcă Mario Florin Vasile – Clasa Pregătiroare, Școala Primară Gherteniș, coord. prof. Benga Georgeta
Cărămidaru Iasmina-Milena – Clasa II, Școala Primară Biniș, coord. prof. Sămînță Adriana
Repede Victor – Clasa I, Școala Gimnazială nr. 1 Bocșa, coord. prof. Rodica Jurca
Mag Maria – Clasa I, Școala Gimnazială Bucova, coord. prof. Pintecan Mareta

La ciclul gimnazial:
Demeter Denisa Vesna – Clasa VIII, Școala Gimnazială Sînandrei, coord. prof.Nicolicin Sorin și prof. Iovănel Elena Adriana
Ianoșiga Cristian Ioan – Clasa VII, Liceul Tehnologic „Sfântul Dimitrie” Teregova, coord. prof. Bica-Gabriela Violeta
Tofalvi Andrei – Clasa V, Școala Gimnazială „Sorin Titel” Margina, coord. prof. Gheju Luia Manuela și prof. Stănilă Lorena
Silvestru Anda Denisa – Clasa VI, Școala Gimnazială „Sorin Titel” Margina, coord. prof. Gheju Luia Manuela și prof. Stănilă Lorena
David Anisia Doris – Clasa VI, Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget, coord. prof. David Elena
Păduraru Emanuel – Clasa VIII, CȘEI „Aurora” Reșița, coord. prof. Narcisa Liuț
Gugea Alin – Clasa VIII, CȘEI „Christiana” Bocșa, coord. prof. Bala Elena
Miloș Paul – Clasa VII, Școala Gimnazială nr. 1 Bocșa, coord. prof. Rămneanțu Eleonora
Bogdan Daniel – Clasa V, Școala Gimnazială Bucova, coord. prof. Bogdan Ramona

La ciclul liceal, PREMIUL I a incununat maniera de a recita a talentatilor:
Necșa Cosmin Eugen – Clasa X, Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget, coord. prof. Vida Angelica
Todor Andreea Mădălina – Clasa X, Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget, coord. prof. Vida Angelica
Drăgan Petronela Emilia – Clasa XI, Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșsa, coord. Prof. Boulescu Stela
Gruia Dragan – Clasa IX, Liceul Tehnologic Bocșa, coord. prof. Bălu Roxana

Comments

  1. sarionhoh says:

    La concursul de interpretare copii s-a acordat doar premiul I, sau publicaţi informaţii incomplete?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/