Toți elevii cărășeni vor avea dascăli suficienți în școli

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Chiar dacă existau probleme în mediul rural, Inspectoratul Școlar Județean asigură că toți elevii vor avea suficiente cadre didactice la debutul noului an școlar.

Examenul de titularizare și toate procedurile aferente s-au finalizat în data de șapte septembrie. Până la acest moment toate posturile de cadre didactice din județ sunt repartizate și nu există situații în care dascălul să refuze un post.

Dacă vor exista cadre didactice care vor refuza un post din cauză că acesta se află în mediul rural și nu îi sunt acoperite cheltuielile cazării și transportului, aceste probleme vor ajunge la fiecare unitate de învățământ în parte, dascălul respectiv fiind nevoit să anunțe direcțiunea școlii despre faptul că refuză postul. Astfel, problema trece la nivelul unităților de învățămât, unde se vor organiza concursuri pentru ocuparea posturilor: „Fiecare unitate de învățământ poate organiza un concurs pentru posturile rămase libere. Se pot face și asociații de două-trei școli care să organizeze concursul împreună, însă aceste decizii se vor lua la nivelul direcțiunii fiecărei unități”, explică Nicolae Grindeanu, inspector școlar general adjunct al ISJ CS.

promovare banner maxagro

Se poate întâmpla ca posturile scoase la concurs să nu fie ocupate, din lipsă de profesori care să se înscrie. Acest lucru se petrece de obicei la școlile din mediul rural, în satele mai izolate. Dar nici aici elevii nu vor rămâne fără profesori: „Orele vor fi acoperite, copii vor avea profesori. Dacă posturile libere nu vor fi ocupate de profesori calificați, pot fi ocupate de personal necalificat, dar și acești candidați vor fi supuși unei verificări ce presupune un interviu și o testare scrisă. Personalul necalificat ce dorește să fie angajat în școli trebuie să aibă minim studii liceale și examenul de Bacalaureat luat”, mai adaugă inspectorul școlar general adjunct.

STPT job 1000x200

Comments

  1. X says:

    Tataie, stai la pensie ca nu esti indispensabil!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/