TOP. Jandarmeria Română, pe locul II în topul încrederii românilor. Cine e pe primul loc?

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Jandarmeria Română se menţine pe locul doi în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile executive ale statului, cu 64,5 procente „încredere multă şi foarte multă”.

Asta, potrivit datelor statistice publicate de cotidianul „Adevărul”, în creştere cu 2,5 la sută faţă de datele sondajului dat publicităţii în luna aprilie a anului în curs şi cu 3,8 la sută faţă de datele obţinute în iulie 2014.

„Instituţia noastră este precedată de Armată, care a obţinut 75 la sută (74,3 la sută în aprilie), locul trei fiind ocupat de DNA, cu 61 la sută (61,4 la sută în luna aprilie)”, a declarat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărășeni.

La aceeaşi categorie a instituţiilor executive, pe poziţia a patra se clasează SRI, cu un capital de încredere de 51,2 la sută, urmat de Poliţie cu 48,7 la sută, BNR cu 47,9 procente, SIE cu 47,8 la sută, ICCJ cu 46,7 de procente și ANAF cu 38,7 la sută. În ANI are încredere 38,6 la sută din populația României.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În privinţa încrederii românilor în instituţiile sociale, pe primul loc se clasează Biserica, cu un procent de 63,4 la sută, în creştere cu 1,1 la sută faţă de luna aprilie. Aceasta este urmată de universităţi, cu 41,8 la sută, şi presă, cu 31,9 procente.

Dintre instituţiile internaţionale, de cea mai mare încredere se bucură NATO, urmat de ONU şi UE, cu 59,8 la sută.

Rezultatele au fost obţinute în urma celui mai recent sondaj de opinie pe bază de chestionar efectuat în ţara noastră pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României de peste 18 ani, în perioada 09-14 iulie 2015, de către institutul INSCOP Research, la comanda cotidianului „Adevărul”.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/