Toamna la Gugulani aduce la Caransebeș belșug și voie bună

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După un an de muncă truda agricultorilor și producătorilor de produse alimentare a fost răsplătită astăzi în Piața Agroalimentară din Caransebeș în cadrul celei de-a VIII a ediții a festivalului Toamna la Gugulani. Pe scenă primarul Felix Borcean alături de reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Local, Casei de Cultură și Serviciului Piața Gugulanilor le-a înmânat diplome celor care, zi de zi fac comerț cu produsele lor în piața din Caransebeș.

Peste 50 de producători au fost premiați, cei mai mulți din Banatul de Munte, dar și din zona Olteniei sau din Banatul de pustă. Primarul Borcean le-a mulțumit atât conducerii pieței pentru buna organizare, cât și celor care își aduc la piață recolta, produse agroalimentare de la legume, fructe, până la murături și zacusca făcută în casă acum la culesul roadelor, dar și țuică, vinul sau mierea de albine.

La final unul dintre producătorii din județul Dolj a ținut să roage mulțimea să țină un moment de reculegere pentru Bălteanu Arvanitopol, care a fost unul dintre cei mai harnici producători, care i-a învățat pe toți agricultorii din comuna Densa cum să acceseze fonduri europene și cum să se gospodărească pentru a putea trăi cinstit din munca de agricultor.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Oamenii au urmărit programul artistic susținut de Ansamblul Doina Banatului avându-i ca invitați pe Maria Rusnac, Lorena Nica, Roxana Toader, Sandra Lăzărescu, Florin Bojin, Maria Hurduzeu, Alin Olan, Daniela Vacărescu, Ion Alexandrescu, Ionela Bădălan, Iosif Pușchiță, Maria Garaș, Stana Stepanescu, Dirijor:  Sandu Simion Florea, coregraf Nistor Ghimboașă. La finalul programului gugulanii au aplaudat-o pe solista de muzică populară Andreea Voica. Muzica populară și voia bună va continua la Caransebeș până duminică, directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu menționând că pe parcursul celor 4 zile de sărbătoare câteva mii de gugulani vor trece pragul Pieței Agroalimentare din municipiul Caranseneș.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/